Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitoarele mame care poftesc la „grăsimi“ le pot cauza copiilor dependenţă de alcool şi de droguri

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 august 2013 ·

Viitoarele mame care poftesc la alimente bogate în grăsimi şi zahăr pot să-şi pună copiii în pericol. Astfel, aceştia pot să-şi dezvolte, ulterior, comportamente de dependeţă faţă de alcool sau de droguri, potrivit unei noi cercetări.

Cercetătorii de la Universitatea din Florida au testat această ipoteză pe cobai cărora le-au stabilit o dietă foarte bogată în zahăr, scrie „Daily Mail“. La finalul experimentului, puii şoarecilor erau complianţ de droguri, cum ar fi amfetaminele. O atracţie faţă de acest fel de droguri sugerează o viitoare transformare în starea de dependenţă. Mai mult, oamenii de ştiinţă au concluzionat că dependenţa putea să survină indiferent dacă cobaii erau hrăniţi cu zaharoză sau cu fructoză fabricată artificial.

„Marea majoritate a femeilor care nasc sunt supraponderale, iar acest lucru se datorează, probabil, gustărilor bogate în grăsimi şi zahăr pe care le găsesc în mai toate magazinele. Creşterea ratelor obezităţii prenatale şi în timpul copilăriei, precum şi numărul tot mai mare de tineri care abuzează de droguri şi de alcool pot să-şi tragă rădăcinile în acest lucru“, a spus medicul Nicole Avena.

S-a mai descoperit faptul că cobaii care au avut parte de o dietă echilibrată, dar care au fost crescuţi de o mamă cu o alimentaţie bogată în zaharuri şi grăsimi, puteau să devină sensibili la amfetamine. De asemenea, echipa de cercetători a descoperit că laptele matern ar putea să joace un rol important în a determina dacă copilul poate să dezvolte o dependenţă faţă de droguri.

Concluzia cercetătorilor a fost că rezultate pot să fie explicate prin studirea părţii creierului care se ocupă cu recompensa. O alimentaţie bogată în grăsimi şi zahăr poate să producă modificări în acea zonă, fapt pentru care se poate dezvolta o sensibilitate faţă de alcool şi droguri.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal de un bărbat / Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti

News.ro acum o ora
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal, joi seară, de un bărbat. Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 35 minute
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 2 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum o ora
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ministrul Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi şi doar 20% din banii primiţi au fost cheltuiți

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat joi seară, într-o emisiune la Prima News, că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență), el precizând că România a primi

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum 3 ore
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum 2 ore
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 6 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Vremea

București
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale