Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghinionist » Pulhac e la un pas să rateze transferul la Alicante!

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 7 iulie 2010 ·

Pulhac e foarte aproape de a rata alt transfer în Europa, al 4-lea în ultimii 3 ani

Cristi Pulhac e ghinionistul-şef al dinamoviştilor! Azi ar fi trebuit să plece la Alicante, să semneze cu Hercules, însă ieri după-amiază preşedintele clubului valencian, Valentin Botella Ros, a fost reţinut pentru un interogatoriu! Presa iberică n-a putut oferi prea multe detalii, doar că şeful lui Hercules, alături de alţi oameni importanţi din oraş, implicaţi şi ei în afacerile de salubrizare din zonă, au fost "săltaţi" de poliţie. "Nu ştim mare lucru, numai că s-au suspendat negocierile pentru Pulhac", au declarat aseară oficialii din Ştefan cel Mare.

Pulhac are 25 de ani şi a ajuns deja la al 4-lea transfer, iminent, ratat în ultimii 3 ani. Fotbalistului nu-i venea să creadă ieri, mai ales că-şi făcuse deja bagajele. "Ce-o vrea Dumnezeu!", a fost singura reacţie a fundaşului stînga. Şefii susţin: "Pulhac o să fie terminat! Chestia asta cred că-l va lovi puternic, să vedem cum îi refacem moralul".

Cardoso vine azi la antrenament

De azi, la şedinţele de pregătire roş-albilor ar trebui să participe şi brazilianul Carlos Cardoso, de la Pandurii Tîrgu Jiu. Andone a preluat cazul şi l-a rezolvat. A vorbit şi cu Marin Condescu, şi cu jucătorul, a primit răspunsuri favorabile. Fundaşul stînga de 25 de ani ar urma să semneze azi cu dinamoviştii pe 4 ani, iar Pandurii se aleg cu ştergerea unei părţi din datoria de 550.000 de euro către roş-albi, plus Todorovski, plus un alt fotbalist, ce va fi stabilit în aceste zile. Sud-americanul va încasa un salariu lunar de 7.000 de euro în primul sezon, cu 2.000 de euro mai mult decît avea în Oltenia.

200.000 de euro ar fi încasat Dinamo pentru împrumutul pe un an al lui Pulhac la Alicante

300.000 de euro ar fi fost salariul lui Pulhac în Spania. La Dinamo el cîştigă 70.000

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 7 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 6 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 12 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 7 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 11 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

Mediafax acum 56 minute
La nici o săptămână după ce colegii lor de la Napoca Rally Academy au scris istorie pentru automobilismul sportiv românesc, Simone Tempestini şi Sergiu Itu câştigând etapa europeană din Ungaria, Norbert şi Francesca au avut un start bun în competiţi

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 11 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 10 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 8 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°