Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: Gaudeamus, târg de cărţi şi voie bună

Publicat in Adevarul, miercuri 13 mai 2009 ·

Reducerile promise de editurile participante se încadrează între 10 şi 50 la sută din preţul cărţilor de la standuri. Cele mai noi apariţii editoriale, concursuri de lectură, reduceri şi lansări de carte, acesta este doar bilanţul pe scurt al celei de-a cincea ediţii a Târgului Gaudeamus în Timişoara. Deşi criza financiară a atacat şi domeniul cărţilor, organizatorii spun că toate ediţiile caravanei din acest an au fost un adevărat succes.

„Instabilitatea cutreieră mapamondul. Ce poate fi mai bun de făcut decât să citeşti? Până acum răspunsul publicului a fost de senzaţie. Sperăm că acest lucru este valabil şi pentru Timişoara”, a declarat Vlad Epstein, directorul Târgului de Carte Gaudeamus. La târg va fi prezent şi standul Adevărul, de unde timişorenii îşi vor putea cumpăra toate volumele pe care le-au ratat. Vânzările editurii Adevărul au fost un adevărat succes când caravana de carte a vizitat Cluj-Napoca şi Craiova.

Miss Lectura

Peste 60 de edituri le oferă timişorenilor nu doar cele mai noi apariţii editoriale, ci şi cărţi la preţ redus, ediţii de colecţie şi produse multimedia. Organizatorii promit reduceri de la 10 până la 50 la sută. De asemenea, în centrul târgului va exista un coş special în care vizitatorii, dar şi participanţii, pot pune cărţi cu ajutorul cărora se va face o bibliotecă în localitatea Dudeştii Noi. O altă surpriză a târgului este alegerea celei mai frumoase cititoare. Doamnele şi domnişoarele care trec pragul caravanei vor fi analizate de membrii unui juriu secret, iar duminică cea mai drăguţă dintre acestea va primi premiul Miss Lectura.

„Se iau în considerare expresivitatea şi inteligenţa privirii, calităţi puţin urmărite la alte concursuri”, a mai spus Vlad Epstein, directorul târgului Gaudeamus.

Concurs de literatură

Printre lansările deja anunţate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Politico îl vede pe Klaus Iohannis cu șanse la șefia Comisiei Europene. Care este argumentul împotrivă și cine îi sunt concurenții

HotNews acum 24 minute
Publicația pe teme europene Politico consideră că președintele României se află pe lista posibililor înlocuitori ai Ursulei von der Leyen, dar aceasta este totuși în continuare favorită, Iohannis mai are suficienți competitori, iar drumul până la al

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum 2 ore
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Ministrul Sănătății: Anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru. Întrebat dacă are în vedere un proiect care presupune compensarea anticonc

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum 24 minute
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Liderul din Belarus afirmă că riscul unor incidente militare de-a lungul graniţei cu Ucraina este ridicat

News.ro acum o ora
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat joi că riscul unor incidente militare de-a lungul graniţei ţării sale cu Ucraina este ridicat, relatează TASS. "Probabilitatea unor provocări armate din partea unităţilor ucrainene, capabile să deg

USR Timiş: „PSD oferă timișorenilor daruri din banii lor”

Timpolis acum 45 minute
Sursă foto: USR Timiş În ziua în care la Timişoara se află premierul Marcel Ciolacu, USR Timiş acuză PSD că a atins o culme a cinismului: să fure banii timișorenilor după care să le promită daruri din banii furați.   „Asta a făcut Guvernul Ciolacu.

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 3 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°