Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europa de Răsărit rămâne fără elite

Publicat in Adevarul, miercuri 8 octombrie 2008 ·

Tot mai mulţi experţi din această regiune au migrat în zona de vest a UE sau în America de Nord. De la căderea comunismului, mii de specialişti au părăsit Europa de Est. Cauza: cercetarea a devenit Cenuşăreasă, iar salariile în domeniu, de-a dreptul ruşinoase. Statele din Est pierd astfel în mod dureros un know-how preţios. În Serbia, spre exemplu, cheltuielile pentru cercetare reprezentau în vremurile bune circa 1,3 la sută din PIB, aproape de cele ale unei ţări membre UE, în timp ce actualmente cota pentru cercetare a scăzut la o treime din media UE.

Nici nu este de mirare astfel că numărul de brevete înregistrate a scăzut şi el la o minimă istorică, scrie “Die Presse”. Universităţile din Serbia încearcă acum în mod conştient să devină atractive pentru străini, cu ajutorul unor programe UE, şi să-i aducă înapoi pe sârbii din diaspora.

Între timp, este creată o bancă de date a cercetătorilor sârbi care lucrează în exterior, o cale pe care a străbătut-o cu succes şi Austria acum cinci ani. În Serbia, în perioada Miloşevici, s-a format o reţea subterană denumită “Alternative Academic Education Network” (AAEN), sprijinită, printre altele, prin intermediul Pactului de stabilitate.

În acest fel, era sprijinit în special schimbul la nivel de tineri cercetători. Reţeaua respectivă există şi azi, doar că s-a transformat într-o organizaţie oficială, sub numele de “Center for Education Policy”, care a preluat şi o serie de sarcini internaţionale, precum cooperarea cu UNESCO.

În Albania au rămas doar bătrânii

Situaţia este însă extrem de dificilă în Albania, unde 40 la sută din cercetători au emigrat după 1990, jumătate din numărul universitarilor emigraţi fiind mai tineri de 40 de ani, două treimi din ei bărbaţi. Barbara Weitgruber, responsabilă pentru cooperare externă în cadrul Ministerului austriac al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Coaliţia a decis să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian Burduja (PNL), după o şedinţă de peste 14 ore - surse / Reacţie ironică a lui Nicuşor Dan / Ce spun Popescu-Piedone, Tomac şi Orban

News.ro acum o ora
PSD şi PNL au decis să candideze separat la Primăria Capitalei, renunţând astfel la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu după 14 ore de negocieri şi după ce Cîrsoiu s-a aflat luni timp de peste cinci ore la Palatul Victoria, pentru discuţii. Ca urmare a

Angel Tîlvăr a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări

News.ro acum 42 minute
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, anunţă marţi că a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

Hunedoara: Trupul neînsufleţit al unui tânăr de 21 de ani a fost găsit pe o stradă din Orăştie / Dosar penal de moarte suspectă

News.ro acum 32 minute
Un apel la numărul de urgenţe 112 a anunţat că pe o stradă din Orăştie, judeţul Hunedoara, a fost găsit trupul neînsufleţit al unui tânăr. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele ce au dus la decesul bărbatului şi au desch

10 morţi, după ce două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Două elicoptere ale marinei malaeziene s-au ciocnit, marţi, în aer în timpul unei repetiţii pentru o paradă navală, toţi cei 10 membri ai echipajelor aflate la bord pierzându-şi viaţa, relatează Reuters. Incidentul a avut loc la baza navală Lumut di

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum 2 ore
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Ploi și vânt anunțate în toată țara. Zonele care intră sub cod galben

Adevarul acum 23 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Galben de ploi însemnate cantitativ și vânt puternic pentru întreaga țară, valabil până joi. Pe alocuri vor apărea chiar și ninsorile. Fenomenele extreme vor aduce cantități mari de apă.

Klaus Iohannis, despre decizia privind retragerea candidaturii lui Cîrstoiu: nu este un mare succes

Mediafax acum 14 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a comentat pe scurt decizia coaliţiei PSD-PNL privind retragerea candidaturii medicului Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei. Nu este un mare succes, a spus şeful statului.

Sondaj INSCOP. 46,6% dintre români ar vota PSD-PNL la alegerile europarlamentare. AUR pierde teren

Adevarul acum o ora
Alianţa PSD-PNL ar reuși să ia 46,6% din voturi, dacă duminica viitoare ar fi alegeri europarlamentare, înregistrând o creștere procentuală de aproape 3%. Pe locul doi ar fi AUR (16,7%), care înregistrează o scădere de aproape 4%, iar pe trei Alianț

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis, primit de preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, în a doua zi a vizitei oficiale la Seul: Suntem hotărâţi să extindem cooperarea bilaterală, pe baza unui Parteneriat strategic solid - FOTO

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, în a doua zi a vizitei oficiale la Seul, de preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol. El afirmă că România este hotărâtă să extindă cooperarea bilaterală româno-coreeană, pe baza unui Parteneriat strate

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

10°
mar.

7°/17°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

3°/17°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

12°
mar.

5°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°