La data de 3 februarie 1988 sosea în România un nou ambasador al Regatului Ţărilor de Jos, adică al Olandei, la Bucureşti. Nu era un om tocmai tânăr, avea deja 59 de ani, fusese anterior şef al misiunii diplomatice a ţării sale în Cuba, asta după ce mai îndeplinise felurite alte însărcinări în ambasadele din Bagdad, Pretoria, Paris, Madrid, Buenos Aires, Helsinki şi Londra.

Domnul Coen Stork, căci despre el este vorba, părea iniţial a nu pune prea mari probleme serviciilor secrete româneşti. Ţinând cont de vârsta diplomatului, era foarte probabil ca poziţia de ambasador în capitala României să fie ultima de pe traiectul carierei domnului Stoerk. Ar fi avut oare ambasadorul vreo motivaţie să dea dovadă de exces de zel?

Se pare că domnul Coen Stoerk a fost un caz atipic. La data de 5 iunie 1988, locotenentul Constantin Dragomir întocmea un raport la capătul căruia formula propunerea ca lui Coenraad Stork (acesta era numele exact şi complet din paşaportul diplomatic al ambasadorului) să i se deschidă un dosar de urmărire informativă. Lui Coen Stoerk i se făcea cadou şi un nume de cod - Stan.

Care au fost motivele ce l-au determinat pe slujbaşul serviciilor secrete româneşti să înainteze sus-menţionata propunere?

Încă de la sosirea în ţară, ambasadorul s-a dovedit foarte activ în realizarea de contacte diplomatice. A încercat să îşi creeze nenumărate relaţii neoficiale cu diverşi cetăţeni români, în special din domeniul artei şi al culturii, cu precădere din rândul celor despre care se ştia foarte bine că nu sunt tocmai admiratori necondiţionaţi ai regimului şi ai politicilor sale. Nu doar din aria specifică preocupărilor lor profesionale. Coen Stork e cât se poate de interesat să ia legătura cu concetăţenii săi sosiţi în vizită în România din motive care mai de care mai diverse. De un tratament special se bucură jurnaliştii olandezi care vizitează