Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minculescu, transplant de ficat de la soţie

Publicat in Adevarul, duminică 15 februarie 2009 ·

Solistul formaţiei Iris va suferi o intervenţie chirurgicală luna viitoare, iar soţia sa, Rodica Minculescu, va fi donatorul. Cristi Minculescu, aflat săptămâna aceasta în Germania pentru o serie de teste şi investigaţii, a revenit în România în noaptea de vineri spre sâmbătă. Solistul trupei Iris, care suferă de o boală polichistică hepato-renală, va fi supus, la sfârşitul lunii martie, unui transplant hepatic, donatorul urmând să fie soţia sa.

 „Acum e într-o stare bună. Urmează un tratament prescris de medicii germani, însă nu are niciun fel de restricţie alimentară. La începutul săptămânii viitoare se va face o ultimă investigaţie, pentru a se stabili clar dacă partea din ficat pe care o poate dona soţia sa este suficientă pentru Cristi”, a declarat pentru „Adevărul” Cosmin Nicoară, managerul formaţiei. Potrivit medicilor, bucata de ficat donată trebuie să aibă 0,8% din greutatea corporală a pacientului căruia i se efectuează transplantul.

O lună de recuperare

„Din echipa care va realiza transplantul va face parte şi un medic român”, a declarat pentru Newsin doctorul Dorel Săndescu, medicul timişorean care l-a consultat periodic pe Minculescu. Potrivit lui Nicoară, în perioada de recuperare postoperatorie, cântăreţul va rămâne în Germania, timp de o lună.

Boala polichistică hepato-renală este o boală ereditară pe care Cristi Minculescu a moştenit-o de la tatăl său. Maladia este caracterizată prin prezenţa a numeroase chisturi pe ficat şi rinichi.

Trupa Iris şi-a anulat turneul pe care urma să îl susţină în această perioadă, însă concertul programat pe 2 martie, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, va avea loc la insistenţele lui Cristi Minculescu.

Artistul va pleca în Germania după acest concert, iar ceilalţi membri ai trupei doresc să-l însoţească, după cum a declarat bat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 5 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 4 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 52 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum o ora
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 9 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Vremea

București
acum

14°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

15°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°