Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barack Obama l-a lăudat pe fostul preşedinte George H.W. Bush pentru „bunătatea şi blândeţea sa”

Publicat in Adevarul, marți 16 iulie 2013 ·

Casa Albă a organizat luni o ceremonie de premiere a voluntariatului, la care a fost invitat fostului preşedinte şi fondatorul evenimentului, George H.W. Bush. Actualul preşedinte, Barack Obama, a lăudat eforturile lui Bush de a fi sprijini voluntariatul şi serviciul naţional timp de mai mult de 20 de ani. Fostul preşedinte a fost adus într-un scaun cu rotile. H.W. Bush, în vârstă de 89 de ani, a folosit pentru prima dată expresia „o mie de puncte de lumină” („a thousand points of light”) în discursul de nominalizare a candidaturii sale din partea republicanilor din 1988, pentru a lăuda activitatea organizaţiilor de voluntari, informează agenţia de ştiri Reuters. Ulterior, expresia a fost popularizată şi a devenit numele unui ONG. Bush a înfiinţat premiul „Daily Point of Light” în timpul mandatului său ca semn de recunoaştere şi apreciere a voluntariatului.

„Bănuiesc că este mai greu să vezi ceva care este evident pentru toţi ceilalţi din jurul tău şi asta arată cât de puternic luminează viaţa ta – cum viziunea şi exemplul tău au luminat calea pentru atât de mulţi oameni, cum dragostea ta pentru voluntariat a inspirat sentimente asemănătoare în inimile a milioane de oameni”, a declarat Barack Omaba, adresându-i-se lui G.W. Bush.„Cu siguranţă avem o ţară mai bună şi mai bună datorită dumnevoastră şi nu vă putem mulţumi îndeajuns.” Bush, spitalizat timp de două luni la sfârşitul anului 2012 şi începutul lui 2013, a fost dus pe podium cu un scaun de rotile, fiind întâmpinat cu aplauzele foştilor parteneri, prieteni, parlamentari, voluntari şi oameni de afaceri. Fostul preşedinte a fost însoţit de soţia lui, Barbara Bush. Obama a înmânat premiul „Daily Point of Light” de anul acesta unui cuplu din statul Iowa, Floyd Hammer şi Kathy Hamilton, cei doi sunt fondatorii unei organizaţii nonprofit care a asigurat mai mult de 200 de milioane de mese gratuite şi îngrijiri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Argeş: Un autoturism a intrat în glisiera metalică dintre sensurile de mers ale A1/ Şoferul a murit - FOTO

News.ro acum 39 minute
Un bărbat de 38 de ani a murit, marţi seară, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în glisiera metalică dintre sensurile de mers ale autostrăzii A1, în judeţul Argeş. Accidentul a avut loc pe Autostrada A1, la km 82, în judeţul Argeş. ”D

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum o ora
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum o ora
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Spania l-a eliberat accidental pe un baron al drogurilor care plănuia să o omoare pe moștenitoarea tronului olandez

Ziare.com acum o ora
Un cunoscut șef de cartel al drogurilor care ar fi plănuit să o ucidă pe moștenitoarea tronului olandez și pe premierul Mark Rutte a scăpat de închisoare din cauza unei confuzii judiciare în Spania, scrie Politico. Liderul "Mocro Maffia", Karim Bouy

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Ciucă: Candidatura lui Sebastian Burduja la Primăria Capitalei dă speranțe electoratului care nu s-au hotărât până acum

HotNews acum 9 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a spus, marți, într-o primă reacție după decizia Coaliției de a-l retrage pe dr. Cătălin Cîrstoiu și a merge cu candidați separați că desemnarea lui Sebastian Burduja în cursa pentru Primăra Capitalei „dă speranțe elector

Sorin Grindeanu „Pas important pentru construcția unei noi autostrăzi - Alternativa Techirghiol”

Ziua Constanta acum 49 minute
CNAIR a transmis, astăzi, la ANAP documentația de atribuire a contractului pentru proiectarea și execuția acestei autostrăzi, care prevede o perioadă de realizare de 48 de luni (12 luni proiectare și 36 de luni execuție), anunță ministrul Ministrul

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 4 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 5 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

12°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

3°/16°
mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

11°
mar.

5°/17°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°