Adrian-Constantin Simionescu, fostul vicepreşedinte al CJ Teleorman şi actual candidat USL la parlamentare, a scăpat de o acuzaţie de ucidere din culpă după ce a declarat că-l durea măseaua
1 /.
Omul de încredere al lui Liviu Dragnea a avut o explicaţie halucinantă pentru alcoolemia uriaşă pe care o avea după ce a făcut un accident mortal. Avea o durere de măsele, iar pentru calmarea acestora ţinea în gură un tampon de vată îmbibat cu alcool. Fostul vicepreşedinte al CJ Teleorman, Adrian-Constantin Simionescu (47 de ani), candidează în Colegiul 2 Teleorman pentru Camera Deputaţilor.
În 2006, Simionescu era de doi ani consilier local şi preşedinte al Comisiei Economice din Consiliul Judeţan Teleorman. Problemele lui Simionescu cu legea au început pe 8 iulie 2006, ora 21.30. El se afla la volanul unui autoturism Mercedes şi l-a accidentat mortal pe Gheorghe Micu. Acidentul a avut loc în dreptul unui bar din comuna Ciuperceni (Teleorman), atunci când bărbatul a încercat să traverse strada. Simionescu a încercat să frâneze, fără ca roţile să se blocheze.
PROBLEME PUIULE? Protejatul lui Dragnea de la Garda Financiară, anchetat la DNA
Etilotestul: 0,98 la mie
Poliţiştii sosiţi l-au testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost de 0,98 la mie alcool pur în aerul respirat. În maşină mai era o femeie, Georgeta Bordianu, pe care consilierul ar fi luat-o la ocazie, dar care nu era atentă la trafic în momentul accidentului. Simionescu a fost condus la Spitalul Municipal Turnu Măgurele , unde i s-au recoltat probe biologice de sânge. Rezultatele analizelor au stabilit că Simionescu avea 0 grame la mia de alcool.
Audiat de procurori, Simionescu a găsit imediat explicaţia pentru rezultatele de la etilotest: „Un tampon îmbibat cu alcool în cavitatea bucală pentru calmarea unei dureri dentare”. Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele i-a dat