Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Semne bune Reghe are: poate deveni mai mare ca Piţi şi Olăroiu! Cifrele pentru care Gigi Becali îi ridică deja STATUIE

Publicat in Pro Sport, marți 21 august 2012 · ·

Început în forţă de campionat al echipei pregătite de Laurenţiu Reghecampf! Victoria cu 3-0 obţinută duminică seară, în Ghencea, contra Ceahlăului, a dus Steaua la 13 puncte în cinci partide, la patru în faţa CFR-ului şi cinci faţă de Dinamo (cu un meci în minus) şi Vaslui, principalele urmăritoare dintre granzi în acest start de sezon. Cu toate că a avut o serie de adversari modeşti, fără nicio întâlnire cu altă contracandidată la titlu, Steaua a reuşit să treacă fără probleme de echipe care, cel puţin sezonul trecut, au privat-o de puncte importante cu care ar fi putut câştiga campionatul.

Performanţa realizată de elevii lui Reghecampf este fără precedent în ultimii şase ani. Ultima dată când Steaua a avut o linie de clasament atât de bună după primele cinci meciuri a fost în sezonul 2006-2007, pe vremea când echipa era pregătită de Cosmin Olăroiu. În ciuda startului bun de atunci, Steaua a terminat pe locul doi, la şase puncte în spatele lui Dinamo!

O altă performanţă reuşită de Reghecampf este aceea că a readus spiritul ofensiv în Ghencea. Cu 14 goluri marcate în primele cinci meciuri, Steaua a realizat ceea ce nu s-a mai putut face din sezonul 2000-2001. Atunci, echipa era antrenată de Victor Piţurcă şi a marcat 15 goluri în primele cinci partide. Mai mult, la finalul acelei ediţii de campionat, Steaua şi-a adjudecat titlul cu numărul 21, în special graţie atacului, cel mai bun, la egalitate cu Dinamo, (56 de goluri marcate). Dacă atunci Jean Vlădoiu marca în fiecare dintre primele meciuri şi ajungea la opt goluri, acum Raul Rusescu are şase reuşite în cinci partide.

Nu e sur­prinzător că Steaua este în faţă. E principala favorită la titlu

Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

Numărul de puncte şi golurile lui Rusescu sunt un semn că Steaua va face ce am făcut noi în 2001. Va lua titlul!

Jean Vlădoiu, fost

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

Două copile de 13 ani, dispărute de acasă. Poliția cere ajutorul populației

Ziare.com acum o ora
Două fete de 13 ani, din judeţele Botoşani şi Argeş, sunt căutate, marţi seară, 16 aprilie, de poliţişti, după ce au dispărut de acasă. "Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 4 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova vor avea loc la 20 octombrie, concomitent cu referendumul pentru aderarea la UE / Ce arată sondajele

HotNews acum o ora
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, precum şi referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană (UE), iniţiat de şefa statului, Maia Sandu, vor fi organizate în aceeaşi zi, pe 20 octombrie 2024, a anunţat marţi preşedintele Parlamentului

DOLIU în lumea bisericii! A murit Părintele Ioachim, de la Cernica, la doar 49 de ani

Gandul acum o ora
Este doliu la Mănăstirea Cernica, după ce unul dintre cei mai iubiți preoți a murit la doar 49 de ani. Părintele ieromonah Ioachim Enea de la Mănăstirea Cernica a murit luni, 15 aprilie 2024. Acesta s-a născut la 20 februarie 1975, în localitatea Ce

Marcel Ciolacu, către românii din Qatar: Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment / Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar, decât ar câştiga în România, dar le-a transmis şi că îşi

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 6 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/12°
Constanta
acum

18°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/8°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
sâm.

1°/12°
Timisoara
acum

mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°
sâm.

3°/15°