Iorgulescu anunţă că se luptă cu dictatura lui Dragomir. Cu ceee?!
A pornit ca o glumă, într-o după-amiază de vineri. La ora aceea, România bugetară plonjează voiniceşte în weekend. LPF nu este o instituţie cu fonduri de la Stat, dar se comportă la fel. Cînd Gino Iorgulescu şi-a parcat luxosul automobil alb în faţa sediului Ligii, cu ciopor de televiziuni în preajmă, la sediul organizaţiei conduse de Mitică Dragomir nu mai era decît un portar. Paznic al secretelor lepefiste, dar necalificat să primească dosarul de înscriere la alegerile pentru postul de preşedinte al cluburilor din primul eşalon.
Nu avem nici acum date suficiente care să ne spună că nu este o glumă. Sau un joc care să zugrăvească atmosfera democratică predominantă din fotbalul autohton. Avînd un contracandidat, de fapt un iepure care va duce trena pînă la intrarea în linie dreaptă, eternul Dragomir ar arăta lumii microbiste, şi nu numai, că la Ligă cîştigă doar cel mai bun. Şi asta în luptă dreaptă. Dar acesta este doar un scenariu. Unul inspirat din ani şi ani de manevre de culise, pe care noi, neoamenii de fotbal, la pricepem doar după ce se consumă. Uneori nici atunci.
Varianta tonică este aceea că după ani de hibernare Gino Iorgulescu vrea să se întoarcă în fotbal. Candidatura fostului internaţional a fost primită mai întîi cu nedumerire, apoi cu reticenţă. Totuşi, după cîteva zile, umbra lui Paolo Rossi din meciul de la Florenţa de acum 31 de ani, care nu mai este deloc o umbră acum, a devenit un concurent demn de luat în seamă. Adulmecînd pericolul glumei îngroşate, însuşi Dragomir a convocat o conferinţă de presă în care şi-a jucat din nou impecabil personajul. Puternic, dar sensibil. Experimentat, dar deschis schimbării. Puţin preocupat, dar stăpîn pe situaţie. Bun la suflet, dar iute la mînie cu duşmanii.
Gică Popescu, posibilul înlocuitor al lui Mircea Sandu,
