În agitaţia pricinuită de sesiunea extraordinară a parlamentului, de continuarea şirului de proteste şi de demiterea spectaculoasă a lui Baconschi, un lucru a trecut aproape neobservat, deşi – dacă Opoziţia ar fi pe atât de serioasă pe cât se crede – ar fi putut să reprezinte un argument imbatabil pentru a se solicita demisia premierului Boc. Şi – dacă am trăi într-o democraţie autentică – acesta nici să nu poată să o evite.

Premierul nu este cine ştie ce apreciat pentru personalitatea şi fermitatea punctelor sale de vedere. Există un consens aproape general că domnia sa nu reprezintă altceva decât o portavoce a preşedintelui şi că, în general, nu-şi permite să facă alte gesturi decât cele validate de la Cotroceni (asta apropo de disputa legată de demiterea lui Baconschi – dacă l-a informat sau nu pe preşedinte în legătură cu intenţia sa). Asta, pe de o parte. Pe de alta, cam toată lumea este de acord că premierul nu face parte din specia politicienilor profitori, care nu pierd nici o ocazie de a pune mâna pe nişte bunuri sau privilegii ce decurg din funcţiile deţinute temporar. Ba, din contră, în ochii lumii domnia sa pare un băiat modest, de la ţară, mai cu frica lui Dumnezeu decât alţii. Şi, cu excepţia câtorva neamuri clujene promovate pe lângă aparatul guvernamental, n-a prea fost prins cu mâţa interesului personal în sacul public.

Toate astea păreau valabile până când, săptămâna trecută, a apărut decizia de numire a domnului Victor Vevera la conducerea companiei Transelectrica. La cât de mult s-a discutat în ultima vreme pe tema cererii delegaţiei FMI ca la companiile de stat să fie promovaţi manageri – români sau străini – capabili să le facă profitabile, ca să nu mai atârne ca nişte ghiulele de piciorul bugetului, am crezut că procesul a fost demarat şi că dl. Victor Vevera deschide calea reformării din temelii a acestui sector. Degeaba au căutat