Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai bune filme cu super-eroi

Publicat in Adevarul, luni 22 iulie 2013 ·

Conform unui sondaj realizat de site-ul ranker.com, producţiile lui Christopher Nolan, regizorul seriei „Batman“, au ocupat primele cinci poziţii în clasamentul celor mai bune filme cu super-eroi.

Lungmetrajul "Cavalerul negru/ The Dark Knight", cu Christian Bale şi Heath Ledger în distribuţie, este cel mai bun film cu super-eroi.

Studiul, realizat pe un eşantion de 7.000 de respondenţi, a inclus 113 filme inspirate de cărţile de benzi desenate, începând cu "Viespea Verde/ The Green Hornet" din 1940, care s-a situat pe locul 106, informează usatoday.com.

Pe de altă parte, Christopher Nolan, regizorul seriei "Batman", a dominat topul cinci al celor mai bune filme cu super-eroi.

Astfel, pe primul loc s-a situat un film din seria "Batman" - "Cavalerul negru/ The Dark Knight", din 2008 -, în timp ce locul al doilea în clasament este ocupat de "Batman - Începuturi/ Batman Begins", din 2005.

Clasamentul este completat de filmul "X-Men: Cei dintâi/ X-Men: First Class", din 2011 (pe locul al treilea), "Omul de Oţel/ Iron Man", din 2008 (locul al patrulea), şi "Cavalerul negru: Legenda renaşte/ The Dark Knight Rises", din 2012 (pe locul al cincilea).

"Cavalerul negru: Legenda renaşte/ The Dark Knight Rises", cel mai recent lungmetraj din franciza "Batman", a depăşit în septembrie 2012 pragul de 1 miliard de dolari din încasări pe plan mondial, devenind cel de-al 13-lea film din istorie care reuşeşte această performanţă, după cum a relatat la momentul respectiv hollywoodreporter.com. Precedentul film din seria "Batman", intitulat "Cavalerul negru/ The Dark Knight", a obţinut încasări de 1,003 miliarde de dolari în 2008.

Produs de studiourile Warner Bros., cu un buget de 250 de milioane de dolari, "Cavalerul negru: Legenda renaşte" este cel de-al treilea film din seria "Batman" care a fost regizat de Christopher Nolan şi l-a avut î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 2 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 2 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 27 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum 38 minute
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Corvinul Hunedoara, joi, 25 aprilie 2024, de la ora 19.00

Gandul acum 31 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Corvinul Hunedoara, joi, 25 aprilie 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Alina Gorghiu: Dosarul Mineriadei, o veche restanţă a statului român şi a justiţiei din România, a fost un parcurs sinuos al acestui dosar / Avem o obligaţie pe care sper să ne-o onorăm, ca stat, faţă de societatea românească

News.ro acum o ora
Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, a declarat joi despre dosarul Mineriadei din 1990 că este o veche restanţă a statului român şi a justiţiei din România ea precizând că a fost un parcurs sinuos al acestui dosar. ”Avem o obligaţie pe care sper să n

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 2 ore
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 3 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 2 ore
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Rafila: În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi

Mediafax acum 2 ore
„Ieri (miercuri - n.r.) am venit de la reuniunea miniştrilor Sănătăţii de la Bruxelles. Unul dintre principalele elemente de discuţie este contribuţia pacienţilor, contribuţia personală a pacienţilor pentru servicii medicale şi medicamente. În Român

Vremea

București
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°