Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crângul Petreşti găzduieşte la acest sfârşit de săptămână o nouă ediţie a atelierelor de meşteşuguri „Îndeletniciri Tradiţionale”

Publicat in Adevarul, vineri 19 iulie 2013 ·

Obiectivul acestui parteneriat este organizarea unui program interactiv de educaţie permanentă în spiritul cunoaşterii şi recuperării tradiţiilor creaţiei populare.

Atelierele se vor desfăşura în zilele de 20 si 21 iulie 2013, începând cu ora 11,00 la Secţia de Arhitectură şi Tehnică Populară din Crângul Petreşti, Focşani. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Vrancea şi Muzeul Vrancei, în parteneriat cu C.J.P.C.T.A.M.Vrancea, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Universitatea Bucureşti

Acest program are drept scop sensibilizarea copiilor vis a vis de etnografia locală, de trecutul unor locuri pe care ei nu le cunoc şi privilegiază practica artistică.

Programul se adresează copiilor din clasele primare şi gimnaziale şi prezintă un rol educaţional, social şi informaţional.

La acest eveniment vor participa elevi ai claselor externe ale Şcolii Populare de Arte Focşani şi meşteri populari din localităţile: Cîmpineanca, Mera, Nistoreşti, Nereju, Cîmpuri, Soveja şi Bîrseşti.

Programul se va desfăşura în ateliere pe genuri de creaţie ca: vopsitul cu plante tinctoriale, ţesut ştergare şi scoarţe, costume populare, prelucrarea lemnului şi metalului, crestături, dogărie mică, podoabe populare sub îndrumarea meşterilor populari.

În cadrul atelierelor vor avea loc demonstraţii practice ale tehnicilor de lucru tradiţionale precum şi vopsitul cu plante tinctoriale.

La ateliere vor participa din partea Universităţii Naţionale de Arte Bucuresti -Facultatea de Arte Decorative şi Design, lectorul univ. dr. Daniela Frumuşeanu si biologul Ioana Sirbu.

Mai puteţi citi:

FOTO –VIDEO Boteitul oilor, o tradiţie de 500 de ani la Negrileşti

Ouăle încondeiate, vedetele concursului de meşteşuguri populare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 5 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 8 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 9 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 7 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 6 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 5 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 13 ore
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°