Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Bagiu avertizează: "Eu sînt exemplul pentru ce urmează la Bucureşti"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 6 martie 2012 ·

Bagiu a fost găsit vinovat de evaziune fiscală. El spune că decizia în cazul său i se pare o avanpremieră pentru "Dosarul transferurilor" de la Tribunalul Bucureşti, în care 8 conducători şi impresari aşteaptă, azi, verdictul instanţei: "Mă simt însă complet nevinovat".

La sfîrşitul săptămînii trecute, Curtea de Apel Cluj a dat sentinţa definitivă în dosarul transferurilor lui Cociş şi Florescu de la "U" Cluj la Sheriff Tiraspol (2004). Fostul preşedinte Sorin Bagiu a primit o condamnare de un an de închisoare cu suspendare şi plata către fisc a unei sume de 482.410 lei, în solidar cu clubul. Iar şeful "şepcilor roşii" vorbeşte acum în premieră despre dosarul care s-a judecat vreme de peste trei ani, un verdict venit cu doar cîteva zile înainte ca Tribunalul Bucureşti să anunţe, azi, sentinţele în "Dosarul Transferurilor" cel mare.

- Domnule Bagiu, sînteţi primul oficial din fotbalul românesc care primeşte o condamnare definitivă pe un dosar de transferuri. E "deschiderea" pentru cazul cel mare, de la Bucureşti, unde marţi e aşteptată soluţia instanţei?

- Simt că s-a judecat emoţional. Parcă e şi o anumită stare ca oamenii din fotbal să fie pedepsiţi, vinovaţi, nevinovaţi, nu mai contează. Problema e că nimeni nu-i mai crede pe cei din fotbal. Nimeni nu te mai ia în seamă, iar acesta a devenit un război în care pot cădea şi victime colaterale. Şi la mine e o diferenţă majoră faţă de celelalte cazuri: nu eram factor de decizie, ci aveam în spate un Comitet Director de care trebuia să ascult. Nu cunosc detalii din dosarul de la Bucureşti, însă impresia e că, prin sentinţa din cazul meu, s-a pregătit terenul pentru ce va urma la Bucureşti.

"Mi-au pus afacerea în cîrcă"

- Aţi fost mulţumit că vi s-a dat o decizie cu suspendare?

- Daaa! Eu sînt acum cel mai mare evazionist! Adevărul e că anumite persoane din fostul Comitet Dire

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Petromidia | Autoritățile au instaurat Planul Roșu de intervenție

Wall-Street.ro acum 28 minute
Autoritățile din Constanța au instaurat Planul Roșu de Intervenție după ce s-a produs o explozie în interiorul rafinăriei Petromidia din Năvodari, pompierii intervenind cu mai mult ecchipaje și echipamente speciale de stingere a focului, anunță ISU

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 44 minute
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum o ora
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

România marchează astăzi 20 de ani de la intrarea în NATO în vremuri de ameninţări ruseşti. Mesajul lui Klaus Iohannis, candidat la funcţia de secretar general al Alianţei

Mediafax acum 55 minute
„Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. În cei 20 de ani de apartenenţă la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alia

O dronă ar fi căzut într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei. Incidentul a fost filmat VIDEO

Ziare.com acum o ora
O operațiune de căutare ar fi fost inițiată de către Armata Română într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei, după ce mai mulți localnici au reclamat zgomote ciudate și au furnizat imagini care indică prăbușirea unei drone, posibil militare, în

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila

Mediafax acum 55 minute
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 27 minute
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

UPDATE - Bistriţa-Năsăud - Copac căzut peste o maşină aflată în mers, în care se aflau un adult şi cinci copii / Trei copii cu vârste între 13 şi 4 ani au fost duşi la spital - FOTO

News.ro acum 52 minute
Trei copii cu vârste între 13 şi 4 ani au fost duşi la spital, după ce un copac a căzut pe maşina în care se aflau alături de părinţi şi de alţi doi fraţi, în localitatea Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud. UPDATE - La locul accidentului au fo

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate în noua catedrală de la Curtea de Argeş

HotNews acum 3 ore
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş. Radu Duda Foto: AGERPRES Casa Regală a anunţat, într-un comunicat, că arhiepiscopul Calinic a

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale