Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Umorul acid de peste Prut

Publicat in Adevarul, vineri 16 septembrie 2011 · · · · ·

Basarabenii sunt în centrul propriilor poante şi bancuri, cu defecte şi calităţi pe care şi le asumă şi le împărtăşesc oricui vrea să audă. Umorul moldovenesc înseamnă mult mai mult decât bancuri. E o încercare originală de replasare, pe un făgaş normal, a unei vieţi marcate de privaţiuni.

Aruncaţi de istorie dintr‑o parte într-alta, românii de peste Prut şi-au îndrăcit umorul, l-au dus dincolo de ironie şi, curajoşi, l-au îndreptat către ei înşişi. Glumele au căpătat toate epitetele unei zone unde puţini se încumetă să păşească - sunt acide, negre, dure, fără perdea, dar în acelaşi timp familiare, de comunitate, unanim acceptate. Unicitatea hazului de dincolo de Prut constă într‑o combinaţie letală: istorisirea pătărăniilor, adică a întâmplărilor neprevăzute, este dublată de folosirea unui umor de limbaj.

Aşa iese de‑un pricol, de o glumă. Astfel că orice moldovean va avea întotdeauna în bagajul său colocvial replici mucalite. Ocupaţia rusească a lăsat urme şi în limba românilor de peste Prut, cele mai împrumutate cuvinte de duh provenind din argoul rusesc. Cuvinte originale care îşi aveau rostul lor într-o expresie haioasă au fost înlocuite de rusisme cu greutate, utilizate şi de tinerii de astăzi.

Se cred importanţi

Scriitorul ieşean Liviu Antonesei evidenţiază câteva dintre caracteristicile umorului de peste Prut. „Basarabenii au un umor foarte dur, cu multă autoironie, dar de o simplitate de geniu. Însă un popor care se autoironizează cu atâta tărie mai mult ca sigur că se socoteşte suficient de important pentru a fi subiectul unei glume. Un alt motiv pentru care sunt atât de acizi la adresa lor este că ei sunt siguri de identitatea pe care o au. Când îţi pui acid în cap, nu poţi să fii altfel. O altă cauză ar fi că sunt cei mai încercaţi dintre români, cu o bogată experienţă a multiculturalismului, şi asta chiar de pe vremea com

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 26 minute
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum o ora
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Sorin Grindeanu anunță că Centura Timișoarei va fi dată în circulație în IULIE

Gandul acum 23 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, că Centura Timişoarei merge într-un ritm foarte bun, urmând ca în iulie, anul acesta, să fie dată în circulație. Infrastructură modernă să ştiţi că în acest moment se construieşte peste tot

USR Timiş: „PSD oferă timișorenilor daruri din banii lor”

Timpolis acum o ora
Sursă foto: USR Timiş În ziua în care la Timişoara se află premierul Marcel Ciolacu, USR Timiş acuză PSD că a atins o culme a cinismului: să fure banii timișorenilor după care să le promită daruri din banii furați.   „Asta a făcut Guvernul Ciolacu.

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion de fotbal în Timişoara / Valoarea totală a investiţiei este de 836.949.000 lei, iar termenul de execuţie de 26 de luni

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion dedicat fotbalului (categoria 4 UEFA) în Timişoara. Mai exact, Executivul a aprobat, joi, hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor teh

Premierul Ungariei susține că vine ”epoca suveraniştilor”. Orban: ”Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat”

Ziare.com acum 46 minute
În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă, a afirmat joi, 25 aprilie, premierul ungar Viktor Orban, în discursul de desc

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum 2 ore
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 4 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 2 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°