După patru zile de negocieri strânse, înalţi lideri militari sud şi nord-coreeni au convenit ca, pe 17 mai, să fie inaugurată prima legătură feroviară între cele două ţări, aflate După patru zile de negocieri strânse, înalţi lideri militari sud şi nord-coreeni au convenit ca, pe 17 mai, să fie inaugurată prima legătură feroviară între cele două ţări, aflate tehnic, de 50 de ani, în stare de război. Liniile ferate dintre cele două Corei au fost grav avariate în timpul războiului din 1950-1953 şi aşa au rămas. De câţiva ani, mai ales Coreea de Sud atrage Nordul în diferite proiecte de pace prin cooperare. Reuniţi la Panmunjon, după mai bine de un an de revenire a răcelii între Phenian şi Seul, generali nord şi sud-coreeni au căzut de acord ca ambele state să garanteze securitatea exerciţiului civil din 17 mai, când două trenuri de pasageri vor parcurge circa 25 de kilometri, din care ultimii în teritoriul advers. Trenul Nordului vine pe coasta estică, cel din Sud, pe coasta vestică. Coreea de Sud presează pentru traversarea Nordului, din două raţiuni. Beneficii reciproce Prima este transferul de containere şi pasageri pe cale terestră către China, Rusia şi, mai departe, Asia sau Europa. Apoi, aducerea mai lesne a bunurilor produse, cu mâna de lucru ieftină nord-coreeană, în regiunea industrială dezvoltată în comun - platforma Kaesong, care a prelungit negocierea tratatului de liber-schimb dintre SUA şi Coreea de Sud. La rândul său, Coreea de Nord poate primi astfel mai mulţi turişti sud-coreeni în popularele staţiuni montane de pe coasta estică. Frontiera terestră dintre cele două Corei are 240 km, iar zona demilitarizată ocupă 0,5% din teritoriul Peninsulei Coreea. De-o parte se află 1,1 milioane de soldaţi nord-coreeni, de alta, 700.000 sud-coreeni şi americani. Pe apă, lucrurile stau mai puţin clar. Phenianul nu recunoaşte graniţa marină trasată de ONU după ră