Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România are a patra scădere economică din UE în trimestrul al doilea

Publicat in Adevarul, joi 13 august 2009 ·

Scăderea de 8,8% a Produsului Intern Brut (PIB) al României în trimestrul doi comparativ cu perioada similară a anului trecut reprezintă al patrulea declin din Uniunea Europeană (UE), comparativ cu o medie de 4,8% la nivelul celor 17 state care au raportat datele către Eurostat spre centralizare.

Cele mai accentuate contracţii ale economiei au fost înregistrate, în trimestrul al doilea, în Lituania (-22,6%), Letonia (-18,2%) şi Estonia (-16,6%), la polul opus situându-se Grecia (-0,2%), Cipru (-0,7%) şi Franţa (-2,6%), se arată într-un comunicat al Biroului de Statistică al UE, Eurostat.

Media UE indică, astfel, o restrângere de 4,8% a economiei blocului comunitar în trimestrul al doilea faţă de perioada similară a anului trecut, faţă de -4,7% în primele trei luni din 2009, respectiv -1,6% în trimestrul patru al lui 2008.

Economia UE a încheiat astfel al treilea trimestru consecutiv de recesiune.

Germania şi Franţa, pe plus

În ceea ce priveşte datele trimestriale, România se plasează pe poziţia a cincea în UE după amploarea contractării economiei, cu o scădere de 1,2% a PIB în perioada aprilie-iunie comparativ cu ianuarie-martie.

Cele mai severe contractări trimestriale au fost înregistrate în Lituania (-12,3%), Estonia (-3,7%), Ungaria (-2,1%) şi Letonia (-1,6%), în timp ce Slovacia a obţinut cea mai accentuată creştere economică din UE, de 2,2%.

Germania şi Franţa, cele mai mari economii europene, au raportat creşteri ale PIB de 0,3% fiecare în trimestrul al doilea comparativ cu primele trei luni ale anului, ieşind oficial din recesiune, spre surprinderea economiştilor, dar şi a guvernelor.

Astfel, datorită evoluţiilor pozitive din Germania şi Franţa, scăderea PIB-ului zonei euro s-a restrâns la numai -0,1% în perioada aprilie-iunie faţă de primul trimestru, de la -2,5% în perioada ianuarie-martie, respectiv -1,8% în u

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O dronă ar fi căzut în apropiere de Brăila. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona - presă / MApN anunţă că elemente dintr-o posibilă dronă au fost găsite în Insula Mare a Brăilei / Reacţia premierului Ciolacu

News.ro acum 34 minute
O dronă ar fi căzut joi seară, în apropiere de Brăila, relatează debraila.ro, neexistând însă o confirmare a incidentului din partea autorităţilor. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona în care a fost semnalată cădrea dronei. MApN A anunţat vineri c

Ciolacu: Vă asigur că avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru / Trebuie însă ca interesul naţional să primeze în faţa orgoliilor politice, nimic nu se poate construi atunci când este haos

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Timişoara, că dă asigurări că că avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru, dar, pentru ca

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – Progresul Spartac București, sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 41 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – Progresul Spartac București, sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale a

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 4 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Premierul soroșist al Poloniei Donald Tusk: trebuie să ne obişnuim cu faptul că a început o nouă eră: era pre-război. Nu exagerez; acest lucru devine tot mai clar în fiecare zi

NapocaNews acum 28 minute
”Ştiu că sună devastator, în special pentru generaţia mai tânără, dar trebuie să ne obişnuim cu faptul că a început o nouă eră: era pre-război. Nu exagerez; acest lucru devine tot mai clar în fiecare zi”, a declarat şeful executivului polonez pentru

Liga 3, prima etapă din play-off și play-out | Astăzi sunt programate 22 de meciuri

Pro Sport acum 49 minute
Weekendul trecut s-a încheiat sezonul regular de Liga 3, ediția 2023-2024, s-a tras linie, am aflat ultimele șapte participante în turneele de play-off și componența grupelor de play-out. De acum debutează cele două turnee la finalul cărora vom afla

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

9°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°