Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hollywood studenţesc: Patru tineri, vedete pe Internet la 20 de ani (VIDEO)

Publicat in Adevarul, marți 31 august 2010 ·

Patru studenţi la Cluj produc un serial de comedie care a strâns, în aproape un an, un milion de vizualizări. Tinerii sunt pe rând actori, regizori, scenarişti şi cameramani. Până acum, nu au câştigat nimic din proiectul Ilariant, în afară de faimă, însă speră într-o minune.

Când sunt împreună râd tot timpul, însă acest lucru nu-i face să nu trateze cu profesionalism „rolurile“ în care joacă. Vlad Chichișan, Alex Marchiș, Mihai Ghețe şi Lavinia Oros, toţi în vârstă de 20 de ani, născuţi în Zalău şi veniţi la Cluj la facultate, sunt „vedetele“ proiectului „Ilariant“, o serie de episoade filmate în cămin sau în casele tinerilor, pline de glume şi momente trăznite. La baza filmuleţelor stă viaţa de student. Vlad Chichişan este student la Publicitate, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Alex şi Mihai la Calculatoare, în cadrul Universităţii Tehnice, iar Lavinia la Construcţii - Universitatea Tehnică.

Demarat în toamna anului trecut, proiectul s-a concretizat în realizarea unui site, ilariant.ro, pe care sunt postate filmuleţele realizate săptămânal de cei patru. De atunci şi până în prezent, studenţii au devenit staruri în lumea virtuală, mii de utilizatori, în mare studenţi şi liceeni, vizualizându-le episoadele.

All inclusive: regizori, scenarişti, cameramani

Cum au ales acest titlu pentru proiectul lor? „Un alt nume era... naşpa“, spune Vlad râzând. „Am ales Ilariant deoarece e cât se poate de reprezentativ. Am căutat în dicţionar cuvinte care încep cu ilar şi abia apoi ne-am dat seama cât de bine l-am ales“, a adăugat acesta.

„Filmăm când avem timp şi chef, dar suntem dedicaţi, iar un episod pe săptămână apare, orice ar fi. Totul e produs de noi“, ne-a spus Vlad Chichişan, producătorul Ilariant. „De scris toţi am scris scenarii, de regizat se ocupă Mihai în mare parte, însă contribuim şi eu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 2 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 2 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum 2 ore
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Trafic blocat pe Autostrada Soarelui. Un bărbat amenință că SE ARUNCĂ de pe un pod. Imagini de la locul incidentului

Gandul acum o ora
Traficul rutier este blocat, joi, pe Autostrada Soarelui, sensul Constanța-București, în județul Călărași, după ce un bărbat amenință că se aruncă de pe un pod. Un bărbat amenință că se aruncă în gol de pe un pod, chiar pe drumul ce leagă capitala d

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 23 minute
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Toți membrii PMP Sector 5 și-au dat demisia și s-au înscris în filiala PUSL condusă de Vlad Popescu Piedone

Gandul acum 53 minute
Președintele Partidului Mișcarea Populară Sector 5, Mihaela Gorneanu și-a depus joi demisia din partid și a semnat adeziunea la Partidul Umanist Social Liberal Sector 5, filială condusă de Vlad Popescu Piedone. Totodată, toți ceilalți membri din PMP

Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie

News.ro acum o ora
Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie, după ce Guvernul a aprobat, joi, un act normativ în acest sens. Potrivit Ministerului Finanţelor, Executivul a aprobat actul normativ promovat de minister şi elaborat de A

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 5 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

18°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

18°
joi

10°/18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale