Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Absentul Geoană se scuză: Lumea s-a săturat de scandal

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 15 noiembrie 2009 ·

Marele absent al primei confruntări electorale, candidatul PSD la preşedinţie Mircea Geoană a pus atacurile liberalului Crin Antonescu pe seama "disperării". Liderul social-democrat a mai susţinut că vrea să ducă o campanie "liniştită", axată pe soluţii reale. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

El a calificat dezbaterea de la Cluj ca fiind o "improvizaţie", "o întâlnire făcută în pripă, într-un restaurant". Geoană a susţinut astăzi că îl aşteaptă miercuri pe Traian Băsescu la un duel serios.

"Este o strategie disperată (cea a lui Crin Antonescu, n.r.), pe ultimii metri, pentru că lucrurile nu merg bine în această campanie. Dar asta nu înseamnă că eu am să răspund cu aceeaşi monedă. Nu am intrat în această logică de injurii şi de a coborâ nivelul discuţiei. Lumea este plicitisită, dezamăgită şi nu mai ascultă acest gen de limbaj politic", a comentat Geoană.

Criticat pentru că a refuzat să participe la confruntarea de la Cluj, Mircea Geoană a susţinut că este în continuare deschis către o dezbatere reală, însă pe teme concrete, de interes pentru electorat. "A fost o semifinală", a susţinut el, adăugând că nu vrea să intre într-un joc facil, iar oamenii politici ar trebui să îşi păstreze "cumpătul".

Guvern PSD-PNL de Crăciun

Candidatul PSD la preşedinţie a mai spus că atacurile lui Crin Antonescu nu sunt de natură să "dinamiteze" majoritatea parlamentară formată în jurul lui Klaus Johannis. Mai mult, el a declarat că PSD şi PNL sunt pivotul viitoarei majorităţi parlamentare, axul strategic format de cele două formaţiuni urmând a se confirma după turul întâi al alegerilor prezidenţiale.

Geoană a sugerat, totodată, că, în cazul în care "lucrurile merg bine" în turul doi, nu vede o dificultate ca PSD şi PNL să formeze, până la Crăciun, noul Guvern, el apreciind că aceasta este formula aşteptată de rom

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coronavirus. Angajat al Penitenciarului Mărgineni confirmat pozitiv

Ziua Constanta acum o ora
Polițistul de penitenciare este asimptomatic. Un angajat al Penitenciarului Mărgineni a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Acesta a exercitat atribuții de serviciu în sectorul medical, cu purtarea, în permanență, a echipame

Gigi Becali, suspendat patru luni și amendat cu 65.000 de lei pentru declarații sexiste și discriminatorii. Clubul FCSB a fost sancționat cu 10.000 de lei

Libertatea acum 36 minute
Gigi Becali afirmase, în ianuarie, că femeile nu ar trebui să joace fotbal și că FRF nu-l poate obliga să își facă echipă de fotbal feminin. ”Dar dacă le lovește mingea în sâni, ce fac? Au sutien? Mai bine mă împușcați, dar nu vin la fotbal feminin.

O firmă din Iași vinde în SUA și Marea Britanie medicamente pentru tratarea Covid-19

Romania Libera acum 43 minute
Compania Antibiotice Iaşi a făcut primele livrări pentru două medicamente antiinfecţioase folosite în tratamentul asociativ Covid-19, destinate spitalelor din Marea Britanie şi din Statele Unite.

Lucian Romaşcanu: Singurul apel la responsabilitate pe care trebuie să îl facă acum Iohannis este faţă de Guvernul Orban să nu mai fure

Adevarul acum 21 minute
Purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romaşcanu a afirmat că singurul apel la responsabilitate pe care ar trebui să îl facă Klaus Iohannis este la Guvernul Orban „să nu mai fure, să renunţe la abuzuri şi să guverneze pentru români”. Acesta l-a întrebat

Accidente rutiere în care au fost implicate autoturisme cu volanul pe partea dreaptă

Ziua Constanta acum o ora
Accidente rutiere în care au fost implicate autoturisme cu volanul pe partea dreaptă De cele mai multe ori, accidentele rutiere în care sunt implicate autovehicule cu postul de conducere pe partea dreaptă sunt produse din vina șoferilor acestora, pe

ANUNȚ. Ministerul Educației și Cercetării: Când se va desfășura a doua sesiune a examenului de Bacalaureat

Gandul acum 2 ore
A doua sesiune a examenului de bacalaureat se va desfășura între 24 august și 5 septembrie. Calendarul sesiunii august-septembrie 2020 a examenului național a fost aprobat prin ordin de ministru și transmis spre publicare în Monitorul Oficial, potri

Un tânăr chinez, Ma Jianguo, executat cu privire la o dublă crimă la un baraj împotriva covid-19, prima execuţie în China în legătură cu pandemia

News.ro acum 42 minute
Un bărbat chinez a fost executat după ce a fost găsit condamnat la moarte cu privire la o dublă crimă, la un baraj împotriva noului coronavirus, prima execuţie în urma unei infracţiuni legate de pandemia covid-19, relatează AFP. Ma Jianguo a fost gă

Căutări disperate după ce o fetiță de 7 ani a dispărut în apele râul Strei

Press Alert acum 31 minute
O fetiță în vârstă de 7 ani, care a plecat la scăldat, joi, cu sora sa, este căutată de pompierii hunedoreni, în zona localității Bretea Română. Pentru a o găsi pe copilă, a fost închis barajul din amonte de locul unde a dispărut. Potrivit ISU Huned

Iohannis, noi declaraţii de presă, la ora la care Parlamentul dezbate proiectul Guvernului liberal privind carantina şi izolarea

Mediafax acum 5 ore
Camera Deputaţilor ia în dezbatere în regim de urgenţă, de la 13.00, proiectul Guvernului privind carantina şi izolarea, iniţiativă pe care PSD intenţionează să o amendeze. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat anterior că social-democraţii a

Decizia Curții de Apel București. Sorina Pintea rămâne sub control judiciar. Fostul ministru al Sănătății, acuzat de luare de mită

Libertatea acum 3 ore
Răstrunare de situație în cazul Sorinei Pintea, fostul ministru al Sănătății, Curtea de Apel București a decis ca aceasta să rămână sub control judiciar în dosarul în care a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită.

Vremea

București
acum

29°
joi

23°/29°
vin.

19°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
Iasi
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

26°
joi

21°/26°
vin.

19°/25°
sâm.

21°/26°
dum.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

17°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/28°
dum.

11°/24°
Timisoara
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

17°/31°
sâm.

19°/30°
dum.

13°/19°

Editoriale