Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Phenianul anunţă că are rachete capabile să lovească SUA

Publicat in Adevarul, marți 9 octombrie 2012 ·

Coreea de Nord a anunţat marţi că deţine rachete strategice capabile să lovească teritoriul Statelor Unite, ca răspuns la noul acord între Washington şi Seul pentru creşterea razei de acţiune a rachetelor sud-coreene, relatează AFP.

Într-un comunicat difuzat de către agenţia oficială de presă nord-coreeană KCNA, purtătorul de cuvânt al Comisiei Apărării naţionale a declarat că rachetele lor strategice au "în raza de acţiune nu doar forţele americane din peninsula coreeană, ci şi Japonia, Guam (teritoriu american din Pacific, n.r.) şi chiar teritoriul Statelor Unite".

Phenianul, a adăugat acesta, este pregătit să se confrunte cu orice inamic, "capacitate nucleară contra capacitate nucleară, rachetă contra rachetă".

Aceste ameninţări au răspuns anunţului făcut duminică de Seul privind concluzia unui acord cu Washingtonul care îi permite aproape să tripleze raza de acţiune a rachetelor sale balistice, care vor acoperi astfel toată suprafaţa Coreei de Nord.

Raza rachetelor va fi extinsă la 800 de kilometri, faţă de 300 de kilometri în prezent, suficientă de asemenea pentru atingerea unor zone din China şi Japonia.

Statele Unite numără 28.500 de soldaţi pe teritoriul sud-coreean şi garantează o "umbrelă nucleară" în caz de atac. În schimb, Seulul a acceptat să limiteze raza de acţiune a rachetelor sale în 2001 cu scopul de a aplana tensiunile din peninsulă.

Însă în ceea ce priveşte ambiţiile nucleare şi balistice ale Phenianului, Seulul susţinea o prelungire a razei de acţiune a rachetelor sale, iar negocierile au fost accelerate după lansarea - ratată - a unei rachete nord-coreene în aprilie.

Racheta - un Taepodong-2 cu o rază de acţiune de 6.700 de kilometri, conform experţilor - trebuia să pună pe orbită un satelit civil conform Phenianului, însă Seulul, Washingtonul şi aliaţii acestora o considerau o nouă etapă în dezvoltarea u

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 3 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 6 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 6 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 3 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

SUA impun noi sancţiuni împotriva Iranului vizând pirateria informatică

G4Media acum 4 ore
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează „două companii şi patru persoane implicate în atacuri cibernetice rău intenţionate” care au fost efectuate „împotriva unor companii şi entităţi guvernamentale a

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 2 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/20°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/17°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°
sâm.

7°/18°