Dosarul în care Dan Voiculescu este cercetat, alături de alte 12 persoane de privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare, se reia miercuri la Tribunalul Bucureşti. Cazul a fost retrimis de la Curtea Supremă după ce Voiculescu a renunţat la calitatea de senator.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au atras atenţia asupra faptului că, prin schimbarea repetată a statului său, fostul parlamentar ar fi încercat să tergiverseze acest proces, început în 2008, întrucât de fiecare dată a fost nevoie de schimbarea competenţei instanţei.
„Atitudinea inculpatului este un abuz de drept, deoarece suntem în situaţia ca pentru a doua oară instanţa să-şi decline competenţa împotriva Tribunalului Bucureşti, în urma unei demisii din Senat, ceea ce dovedeşte reaua-credinţă a inculpatului. Inculpatul nu a dorit decât să tergiverseze dosarul", a declarat procurorul DNA.
Procesul privind privatizarea ICA, în care este inculpat Dan Voiculescu, a fost reluat în 31 ianuarie, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în 16 ianuarie, cererea procurorilor anticorupţie de urgentare a judecării cazului şi a schimbat termenul stabilit iniţial în 25 aprilie.
La termenul din 31 ianuarie, judecătorii Ionuţ Matei, Luminiţa Zglimbea şi Cristina Rotaru au arătat că trebuie asigurată, potrivit legii, continuitatea completului de judecată. Astfel, instanţa a arătat că dosarul de corupţie al lui Dan Voiculescu privind privatizarea frauduloasă a ICA trebuie să fie judecat de primul complet ce a fost stabilit în acest dosar, înainte de declinarea la Tribunalul Bucureşti, şi a anunţat că dezbaterile vor continua în 5 februarie, la completul format din judecătorii Corina Jîjîie, Lavinia Lefterache şi Mariana Ghena.
Dosarul „ICA”, din nou la Curtea Supremă
Dosarul privind privati