Începând de astăzi, toate unităţile sanitare cu paturi sunt obligate să solicite în scris noua clasificare la direcţia de sănătate publică (DSP) din aria administrativ teritorială unde îşi desfăşoară activitatea. La această cerere trebuie adăugată şi o fişă de autoevaluare. Spitalele au la dispoziţie 15 zile pentru această procedură. Sursa: Adi Pîclișan
Ulterior, DPS-urile trebuie să decidă în termen de cinci zile în ce categorie din cele cinci existente se încadrează spitalul respectiv, analizând nivelul de competenţă al spitalului.
Decizia va fi trimisă Ministerului Sănătăţii, pentru aprobare. "Principalele avantaje ale noii clasificări sunt creşterea eficienţei funcţionării spitalelor prin evitarea suprapunerilor şi paralelismelor cu alte unităţi spitaliceşti, asigurarea accesului echitabil al cetăţenilor la serviciile medicale continue, precum şi modelarea finanţării pe nivele de competenţă şi de performanţă, păstrându-se însă metodologia unică naţională de finanţare (tarif pe caz ponderat unic la nivel naţional)”, a declarat Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.
Autorităţile speră ca prin această procedură să se diminueze şi costurile tratamentelor prin evitarea internării la nivele inferioare de asistenţă spitalicească a pacienţilor cu patologii complexe, care nu pot fi rezolvaţi la acel nivel.
5 categorii de clasificare
În funcţie de nivelul de competenţă, spitalele vor fi clasificate în una din cele cinci categorii: spitale de categoria V: nivel de competenţă limitat – spitale care asigură servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici, servicii medicale într-o singură specialitate sau servicii paleative; spitale de categoria IV: nivel de competenţă bazal - spitale care deservesc populaţia pe o rază administrativ-teritorială limitată, pentru afecţiuni cu grad mic de complexitate; spitale de categoria III: nivel de competen