Urmaresc si eu, ca atatia altii, stirile despre exodul dinspre PDL. Fenomenul vorbeste nu doar despre starea politica a Romaniei de azi, ci si despre versatilitatea uluitoare a clasei politice, despre lipsa unor loialitati care garanteaza constituirea si cimentarea unei traditii si a unei constelatii de valori comune. Azi fug dinspre PDL spre USL, maine dinspre USL spre cine stie cine. Doar doar vor fi invitati la ospatul cel mare. Singurul lor scop este sa cada in picioare, sa nu-si piarda privilegiile. Ii gasim pretutindeni, in fiecare partid. Ieri secretar de stat pedelist, maine secretar de stat uslas. Se poate si invers.
Au votat fara murmur toate masurile propuse de guvernul Boc. Acum se spala pe maini, ca si cum n-ar fi avut vreodata de-a face cu acele timpuri. Specialitatea lor este sezutul pe un scaun caldut. Sunt impenitenti, maleabili si ductili, se impauneaza cu vorbe mari, dar, in fapt, sunt expresia unei penibile nimicnicii. In anii 80, ar fi fost zelosi secretari de organizatie de baza PCR. Ar fi mimat atunci adeziunea (cine stie, poate au si facut-o), la fel de duplicitar, la fel de ipocrit cum o mimeaza azi, in serie.
Nu am nimic de adaugat la acest concis si atat de adevarat articol al doamnei Tia Serbanescu, aparut in ziarul “Curentul”. Decat, poate, ca ma intreb cum se simt acesti oameni cand se privesc in oglinda, cand raman singuri cu constiinta lor? Dar au ei constiinta? Proveniti de nicaieri, se reintorc in neant, fara jena, fara remuscari, fara sa le pese. Oameni fara insusiri, fara biografii, burtaverzi si frunzaverzi, au gasit in fine sansa sa-si fabrice o biografie. I-a apucat subit dorul de dreapta, mai tin si discursuri despre moralitate publica. Pe care o descopera, iata, in USL. Sperand ca neantul poate fi un adapost, un loc de unde rusinea a fost expulzata.
Filipica
de Tia Serbanescu
Acest aprilie
