În lipsa unor măsuri concrete, excesul de kilograme poate favoriza apariţia unor probleme de sănătate cu urmări dintre cele mai grave: diabet, hipertensiune, afecţiuni cardiovasculare şi chiar cancer.
Aproximativ jumătate din populaţia României are o greutate peste cea normală, potrivit unor statistici neoficiale recente. „În România, încă nu s-a făcut un studiu epidemiologic de amploare, deoarece nu sunt fonduri, dar din datele colectate la nivel regional s-a ajuns la concluzia că un sfert din populaţie este obeză, iar 30% este supraponderală", explică prof. dr. Gabriela Roman, preşedintele Asociaţiei Române pentru Studiul Obezităţii.
Deoarece numărul obezilor creşte îngrijorător peste tot în lume, în anul 2008, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat epidemie de obezitate. În ciuda faptului că este etichetată drept cea mai gravă problemă de sănătate publică, prin prisma afecţiunilor pe care le favorizează (creşte riscul de diabet etc.), în unele ţări, printre care şi România, ea nu este recunoscută oficial ca boală.
Şi asta în ciuda apelului de anul trecut al preşedintelui „Zilei Europene Împotriva Obezităţii", Jean-Paul Allonsius, care a cerut Parlamentului European să încadreze obezitatea în categoria bolilor cronice. În prezent, Portugalia este singurul stat din comunitatea europeană care a recunoscut obezitatea ca boală cronică.
Citeşte şi:
De ce bărbaţii mănâncă multă carne
La ce fel de tulburări este expus omul hi-tech
„Revoluţia“ de dulciuri e de vină
De regulă, kilogramele în plus apar pe fondul stilului de viaţă dezechilibrat. Cu alte cuvinte, mâncăm mai mult decât cere organismul şi, de obicei, alimente sărace din punct de vedere nutriţional. În plus, nu facem mişcare cu regularitate. Aşa obişnuia şi Mircea Codică (30 de ani) din Bucureşti.
„Problemele cu greutatea au înc