Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Litoralul sudic, \"curăţat\" prin taxa de paragină

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 10 mai 2011 ·

Taxa de paragină, aprobată în iarnă de consilierii locali din Mangalia, a început să aibe efecte vizibile în staţiunile din sudul litoralului, de la Saturn până la Neptun-Olimp. Astfel, peste 125 deţinători de active lăsate într-o stare jalnică au fost deja înştiinţaţi în scris că au de plătit în total peste 10 milioane lei. Printre cei vizaţi se numără şi autorităţile centrale, dar şi personaje asociate cu lumea interlopă, precum Nicu Gheară sau Nuredin Beinur. Sursa: Arhiva EVZSursa: Primaria MangaliaSursa: Primaria MangaliaSursa: Primaria Mangalia

1 /.

Proprietarii erau obligaţi ca, până la 1 mai, să-şi renoveze imobilele sau să ia măsuri de conservare. Cum data a expirat, Primăria Mangalia a trimis înştiinţări de plată atât unor companii de stat, cum ar fi THR Marea Neagră deţinută de SIF Transilvania, cât şi unor firme private precum Romtelecom sau Enel. Aceeaşi măsură vizează şi firmele deţinute de unele personaje asociate lumii interlope, precum familia lui Nuredin Beinur, Marian Mocea sau Nicu Gheară.

Şi asta pentru că marea majoritate a unităţilor arată jalnic, mâncate de rugină, cu geamuri sparte, pereţi scorojiţi sau mobilier dezmembrat. Unele hoteluri sau terase sunt năpădite de verdeaţă fiind lăsate în diverse stadii de construcţie.

"Sunt agenţi economici care nu au înţeles că, având un imobil în sudul litoralului, nu-l pot lăsa de izbelişte într-o staţiune turistică. I-am atenţionat încă din iarnă că trebuie să ia măsuri, să le ridice standardele, deoarece nu se poate face turism printre prăpăstii şi dăramături", explică primarul Mangaliei, Mihai Claudiu Tusac.

Taxe între 40 şi 400 de lei pe zi

Conform hotărârii Consiliului Local Mangalia din decembrie 2010, la o unitate cu suprafaţa desfăşurată sub 100 mp, taxa de paragină este de 40 lei/ zi, iar la un imobil de peste 100 mp taxa ajunge la 400 lei/zi şi se

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Angajaţii de la Registrul Comerţului intră joi în grevă japoneză

Mediafax acum o ora
Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional. Sindicaliştii cer majorarea salariilor cu 15%, pentru că ONRC este „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justi

Barcelona a şters o linie de autobuz din Google Maps, pentru a o ascunde de turişti

News.ro acum 53 minute
Consiliul local al Barcelonei a convins dezvoltatorii unora dintre cele mai populare soluţii digitale de cartografiere să ascundă traseul unui autobuz, din cauza turiştilor. Traseul autobuzului 116 din Barcelona, folosit frecvent de turişti pentru a

Tragedia de la 2 Mai. Un nou termen de judecată în dosarul lui Vlad Pascu

HotNews acum o ora
Un nou termen de judecată în dosarul lui Vlad Pascu, tânărul drogat care anul trecut a produs un accident rutier soldat cu moartea a doi tineri şi rănirea altor trei, în localitatea 2 Mai, se desfăşoară, joi, la Judecătoria Mangalia, conform Agerpre

Poliţist de la Secţia 4 Ploieşti, acuzat de viol. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Prahova anunţă că a deschis o anchetă internă şi că fapta reclamată face obiectul unui dosar penal

News.ro acum 29 minute
O femeie care a depus o plângere pentru înşelăciune la secţia 4 de poliţie Ploieşti susţine că a fost chemată acasă la poliţistul de caz, violată şi supusă la perversiuni sexuale de către acesta. Într-o declaraţie dată presei locale, femeia mai spun

Martin Scorsese pregăteşte un film biografic despre Frank Sinatra cu Leonardo DiCaprio

News.ro acum 48 minute
Regizorul Martin Scorsese în vârstă de 81 de ani, care anul trecut a lansat "Killers of the Flower Moon" şi pregăteşte un film despre Iisus, lucrează în prezent la un film biografic despre Frank Sinatra, relatează Variety. Scorsese, care a lucrat la

UE impune sancțiuni producătorilor de drone și rachete din Iran după atacul asupra Israelului

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. "Am decis să impunem sancţiuni împotriva Ira

Avertismentul UE privind o ”înarmare a comerțului” pe fondul tensiunilor dintre SUA și China

Ziare.com acum 30 minute
Comisarul pentru Comerţ al UE a avertizat miercuri, 17 aprilie, în privinţa unei ”înarmări a comerţului”, pe fondul tensiunilor dintre SUA şi China care s-au amplificat în ultima perioadă, transmite CNBC. Dombrovskis, a declarat pentru CNBC că nu cr

Ancelotti, după eliminarea echipei Manchester City în sferturile Ligii Campionilor: Real Madrid nu moare niciodată

News.ro acum 53 minute
După ce a trecut de Manchester City cu Real Madrid (1-1, 3-4 la loviturile de departajare) în manşa secundă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, miercuri seara, Carlo Ancelotti a subliniat sacrificiile defensive făcute de jucătorii săi. "A

Criza climatică - Veniturile medii mondiale vor scădea cu aproape o cincime până în 2050

News.ro acum 3 ore
Veniturile medii vor scădea cu aproape o cincime în următorii 26 de ani ca urmare a crizei climatice, potrivit unui studiu care prevede că pagubele vor avea costuri de şase ori mai mari decât preţul limitării încălzirii globale la 2C. Creşterea temp

Cât durează minivacanţa de Paşte în 2024. Suntem în fruntea Europei la zile libere

Adevarul acum 42 minute
Anul acesta de Paştele ortodox, românii se vor bucura de o minivacanţă de şase zile. 

Vremea

București
acum

joi

7°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

joi

8°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°