Media preţurilor de consum a scăzut uşor în august 2008, cu 0,09 puncte procentuale faţă de luna anterioară, fenomen care s-a mai întâlnit doar în august 2006. Acum doi ani, scăderea
Media preţurilor de consum a scăzut uşor în august 2008, cu 0,09 puncte procentuale faţă de luna anterioară, fenomen care s-a mai întâlnit doar în august 2006. Acum doi ani, scăderea indicelui preţurilor de consum a fost posibilă datorită ieftinirii alimentelor; în august 2008, reducerea cursului de schimb a favorizat ieftinirea unor servicii calculate, de regulă, în valută.
Cursul mediu a fost, în august, de 3,52 lei/euro, după ce în iulie fusese 3,57 lei/euro, fapt care s-a reflectat în scăderi ale tarifelor la unele servicii precum telefonia mobilă sau transporturile aeriene. Acestor factori li s-au alăturat ieftinirile unor produse de sezon, cum ar fi conservele şi fructele proaspete.
Prima rată negativă a inflaţiei (fenomen numit deflaţie) după anul 1989 a fost înregistrată în august 2006, când preţurile au coborât cu 0,07%.
Faţă de luna august 2007, media scumpirilor (rata anuală a inflaţiei) a fost de 8,02%, iar pe primele opt luni din 2008 - de 4,19%.
August 2008 a fost a doua lună cu deflaţie din perioada postdecembristă
Faţă de luna anterioară, preţurile de consum au avut, în august 2008, o medie în scădere cu 0,09%. Fenomenul s-a mai întâlnit doar în august 2006.
Dacă acum doi ani scăderea indicelui preţurilor de consum a fost posibilă datorită ieftinirii alimentelor, în august 2008 am consemnat o reducere a cursului de schimb, care a favorizat ieftinirea unor servicii calculate, de regulă, în valută.
Într-adevăr, în august 2008, cursul mediu a fost de 3,52 lei/euro, după ce în iulie fusese de 3,57 lei/euro, fapt care s-a reflectat în scăderi ale tarifelor la unele servicii precum telefonia mobilă sau tr