Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta cere asistenţă tehnică din Finlanda pentru exploatări miniere cu tehnologii avansate de mediu

Autorităţile române vor schimba informaţii cu cele finlandeze şi le vor solicita asistenţă tehnică pentru lucrări de exploatare minieră cu tehnologii avansate, a declarat premierul Ponta, după ce l-a informat pe prim-ministrul finlandez că în România există o dezbatere privind viitorul mineritului.

Derularea lucrărilor miniere, în general, pe baza unor tehnologii avansate, cu soluţii pentru protejarea mediului, a reprezentat unul dintre subiectele de discuţie ale premierului Victor Ponta, aflat în vizită oficială la Helsinki, cu omologul său finlandez, Jyrki Katainen.

"Finlanda este foarte avansată în sectorul energiei verzi şi al mineritului. L-am informat pe prim-ministrul Katainen că, exact acum, în România este o dezbatere uriaşă şi importantă despre viitorul mineritului şi, învăţând de la Finlanda, cu tehnologiile cele mai avansate şi mai verzi, ne poate ajuta să luăm deciziile corecte", a spus Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu şeful Guvernului finlandez.

El a precizat că în Finlanda, unde sunt exploatate aur şi uraniu, standardele tehnologice sunt cele mai ridicate din Europa, astfel că autorităţile române vor efectua cu cele finlandeze un schimb de informaţii în domeniu şi vor solicita asistenţă tehnică şi dialog atât cu agenţiile guvernamentale, cât şi cu sectorul privat care lucrează în domeniu, pentru ca România să obţină avantaje de la resursele sale naturale, protejând şi mediul.

Premierul finlandez a afirmat la rândul său că exploatarea minieră poate fi sustenabilă industrial, dacă se ţin cont de toate criteriile, respectiv economic, social şi de protejare a mediului.

"Mineralele şi metalele noastre valoroase sunt localizate mai ales în nordul Finlandei, iar natura Laponiei este foarte fragilă. Şi Moş Crăciun locuieşte în Laponia şi nu-l putem deranja cu minele noastre, de aceea avem nevoie de teh

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate şi gratuite a fost extinsă. 28 de noi molecule au fost adăugate. Pentru ce boli sunt prescrise

Ziare.com acum o ora
Guvernul României a aprobat, marţi, 23 aprilie, o hotărâre care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 45 minute
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 4 ore
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Fost inspector şef adjunct la ITM Bihor, trimis în judecată pentru luare de mită

Mediafax acum 26 minute
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei Racz Nadia Florentina, la data faptelor inspector-şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bi

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 2 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Un bărbat din Bucureşti a fost arestat, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o de mai multe ori - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. ”La data de 20 aprilie 2024

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum o ora
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 20 minute
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Un tânăr de 18 ani din Teleorman a fost arestat preventiv pentru viol. Victima are 67 de ani

Ziare.com acum o ora
Poliția a anunțat că un tânăr în vârstă de 18 ani din judeţul Teleorman a fost reţinut şi apoi arestat preventiv sub acuzaţiile de viol şi violare de domiciliu. El a mers la locuinţa unei femei pe care o cunoştea din vedere şi, sub pretextul că îi c

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/15°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

3°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

5°/16°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°