3 persoane au fost rănite şi spitalizate sâmbătă seara, după ce un avion cu 50 de persoane la bord, aparţinând companiei româneşti Carpatair, care efectua un zbor pentru Alitalia, a ratat aterizarea şi a ieşit de pe pistă, pe Aroportul Rome-Fiumicino.
Avionul, de tip ATR 72, care plecase de la Pisa (nord), se află pe iarbă şi este uşor înclinat pe o parte, cu trenul de aterizare rupt, au anunţat pompierii şi autorităţile portuare.
Unul dintre cei răniţi spitalizaţi a suferit o fractură la nivelul bazinului, potrivit agenţiei italiene Ansa.
Anchetatorii vor încerca să stabilească cu exactitate circumstanţele accidentului, iar cele două ipoteze privilegiate sunt condiţiile meteorologice nefavorabile - rafale puternice de vânt şi ploaia - care au îngreunat aterizarea sau o eroare de pilotare.
Aeroportul Roma-Fiumicino a rămas deschis traficului, însă una dintre piste a fost închisă.
Potrivit presei italiene, parteneriatul dintre Carpatair şi Alitalia este foarte controversat, în ultimele luni, în urma mai multor incidente.
La 22 ianuarie, un avion al companiei, care asigura o legătură Roma-Ancona, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă la Ancona, imediat după decolare. La 5 ianuarie, un avion care a decolat de la Ancona s-a întors din drum, din cauza unor probleme de presurizare care i-a obligat pe pasageri să utilizeze măştile de oxigen.
La 10 ianuarie, compania a negat, într-un comunicat, o lipsă de fiabilitate, denunţând o "campanie de presă" alimentată de către "sindicatele italiene ale piloţilor", nemulţumiţi de parteneriatul cu Alitalia.
Pe lângă liniile Ancona-Roma şi Pisa-Roma, Carpatair asigură, de asemenea, legătura Roma-Bolonia, începând din ianuarie.
"Suntem impresionaţi de numărul de avarii şi probleme cu care se confruntă această companie. De altfel, eu am alertat autorităţile din domeniul aviaţi