Mesajul a fost trimis. Multumesc!

”Spiritul ceh” caută o nouă provocare » Unde va ajunge Pavel Nedved?

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 31 mai 2009 ·

Nu toţi pot fi ca Paolo Maldini. Puţini sînt cei care îşi dăruiesc cariera unui singur club. Dar există un jucător care a ţinut să progreseze chiar şi atunci cînd se afla la milimetru de perfecţiune. El e Pavel Nedved.

Omul care şi-a calculat cariera impecabil şi a ştiut cînd să ia deciziile potrivite. A ştiut cînd e timpul să părăsească Cehia, un vicecampion european avea nevoie de o provocare şi ea s-a numit Italia.

La 24 de ani, Pavel şi-a început aventura la Lazio. Cinci ani fantastici în tricoul lazial, ani în care a fost tentat de atîtea şi atîtea ori cu contracte mari, dar a rămas. A rămas să cîştige şi asta a făcut.

A sărbătorit centenarul lui Lazio cîştigînd al doilea titlu din istoria clubului, marcînd ultimul gol din istoria Cupei Cupelor şi a devenit un erou. Lumea aflase cine e cu adevărat Pavel Nedved. Cehul care nu se opreşte niciodată, el nu renunţă pentru nimic. Mingea e prietena lui Pavel.

DUPĂ ROMA, A CUCERIT ŞI TORINO

În 2001, Juventus căuta ”noul Zidane”, iar Nedved părea a fi acela. Cumpărat cu 41 de milioane de euro, el nu s-a dovedit a fi ceea ce îşi doreau torinezii. Nu era ”noul Zidane”, era o perlă, era Pavel Nedved - Balonul de Aur al anului 2003.

A lipsit de la finala Ligii Campionilor contra celor de la Milan şi acest lucru s-a văzut. Un galben luat în returul semifinalei cu Real Madrid i-a adus suspendarea, dar echipa era calificată.

Nu a abandonat Juventus nici în Serie B, alegînd să rămînă cînd alţii se zbăteau să plece. Episodul Juventus se încheie azi. Ironic, ultimul lui meci e Juventus - Lazio. În cazul în care va părăsi Italia, ce altă confruntare şi-ar fi putut dori?

SPARTA PRAGA

# Campion al Cehoslovaciei (93)

# Campion al Cehiei (94, 95)

# Cîştigător al Cupei Cehiei (96)

LAZIO ROMA

# Campion al Italiei (00) @N_

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 37 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum o ora
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 3 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 2 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 4 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Un primar din Ecuador a fost împușcat MORTAL de doi indivizi. Este al doilea asasinat, în trei zile

Gandul acum 59 minute
Primarul unui oraş minier din sudul Ecuadorului a fost asasinat de doi indivizi, vineri, fiind a doua crimă de acest gen în trei zile. „În această dimineaţă, Jorge Maldonado, primarul din Portovelo, #ElOro, a fost victima unor focuri de armă care i-

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 2 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 4 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 4 ore
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/14°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
mar.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
mar.

2°/11°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

1°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°