Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Furtul „perfect”, cu legea şi HG-ul

Publicat in Adevarul, luni 9 decembrie 2013 ·

Multă lume se întreabă de ce nu se adresează Traian Băsescu parchetelor şi/sau DNA, în loc să-l acuze public pe Victor Ponta de corupţie. Răspunsul e simplu. Furtul „politic”, cu legea şi HG-ul, nu pot fi anchetate de către parchete sau DNA. Reprezintă furtul „perfect”.

ART. 72 Imunitatea parlamentară

(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. (Constituţia României)

Ţi se râde în faţă, ţi se spune, „da, le-am prăduit, dar n-ai ce să ne faci”!

Tema merită chiar o lucrare de doctorat, când cineva mai priceput îşi va lua inima în dinţi şi, cu ajutorul unui colectiv, va face o documentare exhaustivă.

Pentru început, două exemple.

În primele şedinţe de guvern, premierul Victor Ciorbea tot întreba: „dar e legal ce hotărâm noi aici?” Până când un ministru şi-a luat inima în dinţi şi i-a spus: „noi suntem legea”!

Helmut Kohl, cancelarul german, în loc să ajungă eroul neamului pentru unificarea celor două Germanii, a sfârşit ca un proscris, pentru că n-a vrut să declare provenienţa unui milion de mărci, donaţie pentru partidul său. Cu astfel de standarde, aplicate în România, am rămâne fără clasă politică în două săptămâni!

Şi o ştire de azi.

Compania Naţională de Căi Ferate (CNCF) CFR SA, are în parcul său 2.529 de vagoane de marfă şi uz administrativ. În urma unui control efectuat de Corpul de Control al Ministrului, inspectorii au inventariat în timpul controlului 1.433 de vagoane de marfă şi de uz administrativ, pe care le-au găsit în teren.

Despre diferenţa de 1.096 de vagoane, inspectorii spun că "se află în evidenţa contabilă, dar nu au fost identificate în teren".

Adică au dispărut, pur şi simplu!

Marile tunuri ale tranziţiei şi privatizării au fost date cu legea şi HG-ul.

O lege poate fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Uniunea Europeană va impune sancţiuni ce vizează producătorii de drone şi rachete din Iran

HotNews acum 26 minute
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. Lansator iranian de racheteFoto: Iranian Arm

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 7 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 5 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 9 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 11 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 12 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO „Unchiule, mă asculți?” O femeie din Brazilia s-a dus cu un mort la bancă în încercarea a obține un împrumut

HotNews acum 6 ore
O femeie din Brazilia a adus un bărbat de 68 de ani într-un scaun cu rotile la bancă și a încercat să-l facă să semneze pentru un împrumut, dar acesta era mort de câteva ore, a declarat miercuri poliția braziliană, relatează Reuters. Banca BraziliaF

Marcel Ciolacu: Cătălin Cîrstoiu să facă o conferinţă să răspundă la acuzaţii

Mediafax acum 11 ore
„Nu riscăm nimic, nu şi-a depus candidatura”, spune Ciolacu. „În momentul de faţă, eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca dl. Cîrstoiu să fie candidatul comun, este ca dl. doctor Cătălin Cîrstoiu să facă o conferin

Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României

News.ro acum 8 ore
Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României. Reacţia vine după acuzaţii po

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

joi

9°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°