Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carnea şi brânza, război în farfurie

Publicat in Jurnalul, marți 23 martie 2010 ·

Un mare specialist, prof. univ. Gheorghe Mencinicopschi, director la Institutul de Cercetări Alimentare, a scos o carte importantă privind ceea ce trebuie să mâncăm. Stomacul şi tubul digestiv în totalitate pot prelucra la o masă doar un aliment concentrat, nu două sau mai multe.

Aliment concentrat se numeşte orice aliment, în afara legumelor şi fructelor. Evreii au un concept sănătos. Să nu mănânci la o masă carne şi lactate combinat. De aici se trag concluzii multe. Că o friptură este greşit însoţită de garnituri de genul cartofi, orez. Sănătos ar fi ca să însoţeşti friptura de o salată de legume.

Dar iată şi un alt principiu. Pentru sănătate, pentru tubul digestiv sunt contraindicate şi mâncărurile de tip fast-food, dar şi preparatele dintr-o bucătărie prea complicată, dintr-o gastronomie prea sofisticată şi prea diversificată. Omul trebuie să pună pe masă produse aflate într-un echilibru de cumpătare, între alimentul din cultură (alimentul din natură) şi alimentul suprarafinat.

Apoi trebuie să ne ferim de unele păcate, cum ar fi sedentarismul, dar şi hăpăiala de calorii goale. Se regăseşte în mâncarea noastră un lanţ trofic lung de tip industrial, 90% din alimentele din marketuri fiind prelucrate industrial. Şi, aici, totul este dat peste cap de îngrăşăminte chimice, pesticide, hormoni. Marea diversitate de produse alimentare este o amăgire, fiindcă mai toate produsele sunt de fapt porumb şi soia.

Trebuie să ţinem seama şi de ritmul circadian: ritmul organismului nostru în 24 de ore. În primele ore ale dimineţii se află la turaţie maximă intestinul gros. Urmează intensificarea activităţii în intestinul subţire şi pancreas, responsabile cu digestia, şi de aceea e bine ca dimineaţa să mâncăm consistent la micul dejun. Un mare specialist, prof. univ. Gheorghe Mencinicopschi, director la Institutul de Cercetări Alimenta

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum o ora
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Olaf Scholz: Războiul din Ucraina ar putea continua mai mulţi ani

HotNews acum 30 minute
Cancelarul german Olaf Scholz crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz. Cancelarul Olaf Scholz cu general Andre Bodemann (dreapta)

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum o ora
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 3 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum o ora
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei

HotNews acum 2 ore
Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina, a dezvăluit vineri agenţiei DPA un diplomat european de rang înalt. Reuniune UE la BruxellesFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Pro

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 2 ore
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum o ora
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

Un stră-stră nepot al împaratului Napoleon candidează la Alegerile Europarlamentare. Vine cu un "discurs războinic" la adresa Europei

Mediafax acum 5 ore
Strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, a anunţat el vineri într-un comunicat de presă remis de AFP. În vârstă de 50 de ani, Joachim Murat se prezintă ca descendent al mareşa

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/14°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°