Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chirilă sau Mulţescu » Niculescu a demisionat ieri, încep jocurile pentru banca tehnică

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 24 iulie 2012 · ·

Primul e preferatul Anamariei Prodan pentru a-l convinge pe Mircea Lucescu să investească la U. Fostul tehnician al Petrolului a fost propus de Ioan Mărginean

Claudiu Niculescu nu a mai aşteptat să fie tras la răspundere pentru războiul declaraţiilor iniţiat cu şefa sa, Anamaria Prodan, după umilinţa cu Pandurii (2-6), şi a renunţat ieri la postul de "principal" al Universităţii. "Am fost jignit zilele acestea cum n-am mai fost jignit în toată cariera mea, nu am cum să continuu în asemenea condiţii. Voi rămîne doar jucător, pentru că mai am un contract de onorat", şi-a motivat decizia Niculescu.

Deşi oficial a declarat că vrea să-l determine pe Clau-gol să rămînă la echipă, Prodan l-a contactat deja pe Ionuţ Chirilă pentru a-i propune să vină la Cluj. "Da, e adevărat am avut o discuţie cu Anamaria şi aş veni cu cea mai mare plăcere s-o ajut. Am mare încredere că vom reuşi împreună, o cunosc de foarte mult timp, e o femeie ambiţioasă şi foarte pricepută", a recunoscut Chirilă. Alegerea sa nu e surprinzătoare, mai ales că managerul "şepcilor roşii" speră să-l convingă pe Mircea Lucescu să investească la U, iar Ionuţ Chirilă e unul dintre favoriţii lui Il Luce.

Pe de altă parte, surse autorizate pretind că Ioan Mărginean, cel căruia patronul Florian Walter i-a cedat pachetul majoritar de acţiuni, a început şi el căutările pentru un antrenor şi a luat legătura cu Gigi Mulţescu. "Nu semna cu nimeni pentru că vreau să te aduc la Cluj să facem treabă" a fost mesajul lui "Limoniu" către fostul tehnician al Petrolului.

"Am avut o discuţie cu Mircea Lucescu pentru a achiziţiona clubul. L-am implorat să vină alături de mine, să mă ajute cu jucători, cu tot ce poate. E ca un tată pentru mine, am ascultat mereu de sfaturile sale"

Anamaria Prodan, la Realitatea FM Cluj

Atac subtil la Niculescu

Ionuţ C

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

POLITICO: Potenţialii candidaţi pentru şefia Comisiei Europene, dacă von der Leyen nu ar câştiga un nou mandat / Klaus Iohannis se află pe listă

Mediafax acum 32 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se află, în continuare, pe prima poziţie în preferinţele pentru un nou mandat în fruntea executivului UE, dar nu mai este o candidată sigură pentru încă cinci ani. Alte personalităţi politice europ

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum 2 ore
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum 39 minute
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Pensiile aferente lunii mai se plătesc înainte de Paște

Adevarul acum 39 minute
Guvernul a aprobat în ședința de joi două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024.

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 3 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

USR Timiş: „PSD oferă timișorenilor daruri din banii lor”

Timpolis acum o ora
Sursă foto: USR Timiş În ziua în care la Timişoara se află premierul Marcel Ciolacu, USR Timiş acuză PSD că a atins o culme a cinismului: să fure banii timișorenilor după care să le promită daruri din banii furați.   „Asta a făcut Guvernul Ciolacu.

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 2 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°