Doi ani consecutiv regele lumii, Ion Oncescu (30 de ani) are un secret: "Îmi înving psihic adversarii"
Pare desprins dintr-un film. La întîlnire, undeva pe lîngă Patriarhie, apare vijelios pe o motocicletă enduro, ocolind cu dibăcie barierele. Opreşte brusc, îşi dă jos casca şi zîmbeşte. "Salut, eu sînt Ion!". Îţi strînge mîna ferm, însă nu cît să-ţi rupă oasele. O face doar la masa de skandenberg, şi nu cu reporterii.
El este Oncescu, singurul luptător din istorie care a cucerit doi ani la rînd medalia de aur la Mondiale. La ambele braţe şi la categorii diferite. 90, apoi 100 de kilograme. Ultima, în decembrie, în Canada. "Şi-a accidentat mulţi adversari, pe care i-a bătut în maximum o secundă", povesteşte Dragoş Corcoveanu, secretarul general al Asociaţiei Braţ de Fier.
"Îmi simt adversarul"
Nu e un dur, dar secretele sale nu lasă nici o şansă oponentului. Nici una. La masă, îl hipnotizează. "În acele clipe, îl analizez. Mai mult. Îl simt, îl miros", spune el. Cum aşa? "Am studiat comportamentul animalelor şi am prins unele calităţi". Dezvoltă trucul: "Dacă adversarul e la maximum de testosteron, plec de la masă. Am voie să amîn startul pînă la un minut. Şi în acele momente nimeni nu poate să menţină nivelul hormonal sus de tot. Atunci cedează".
Ofensiva
Apoi vine atacul, un atac special, psihic. "Forţa mea e în creier, nu în muşchi". E pasionat de filosofia zen şi cunoaşte cîteva metode inspirate din acest curent filosofico-religios dezvoltat în Japonia în Evul Mediu. Un exemplu: Îţi imaginezi o mişcare şi astfel îţi poţi ascuţi impulsurile nervoase". Rezultatul? "Psihic, nimeni nu îmi rezistă". Învingîndu-l mental, campionul nostru îl termină şi fizic: "Poate să aibă şi 150 de kilograme". Anunţă mîndru: "Cinci ani nu se va atinge nimeni de mine".
17.500 de euro a primit Ion Oncesc