Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că există 22 de suspiciuni de fraudă cu fonduri europene în valoarea de 696 de milioane de euro. Ministrul a spus că până în prezent DNA a confirmat doar suspiciunea de fraudă a companiei Romstrade, deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache.
„Dacă aceste suspiciuni ar deveni realitate, România ar trebui sa plătească din buzunar cei aproape 700 de milioane de euro. Până acum, confirmat de DNA avem suspiciunea de fraudă a companiei Romstrade. Cred ca în viitorul apropiat vor trebui să răspundă şi cei care au înlesnit ceea ce s-a întamplat acolo“, a declarat Fenechiu.
Ministrul Transporturilor a vorbit despre soluţiile luate de minister în cazul proiectelor cu finanţare europeană, presuspendate în vara anului trecut. De asemenea, ministrul a făcut şi un bilanţ al activităţii sale din ultimele lui, de când este în fruntea Transporturilor.
„La ora actuală, noi analizăm posibilităţile de retragere a suspiciunilor de fraudă pentru documentare, pentru că dorim să vedem dacă unele din ele nu sunt doar suspiciuni nereguli. Dacă este fraudă, România pierde toţi banii. Dacă sunt constatate nereguli, se aplică doar corecţii financiare. Pe noi ne interesează deblocarea decontărilor în relaţia cu Comisia Europeană, ca urmare a acestor suspiciuni de fraudă. Am dat termen autorităţii de management, ca până la 20 martie să finalizeze toate procedurile de documentare în teren şi să refacem aceste adrese în care să le spunem foarte clar celor de la Comisia Europeană care suspiciunile de fraudă şi unde ne asumăm noi răspunderea că nu sunt. Am trimis pe 13 februarie răspunsul la scrisoarea de presuspendare. Comisia trebuie să ne dea răspunsul, suntem într-un dialog cu ei, noi ne propunem ridicarea presupendării până la sfârşitul lunii mai 2013“, a spus Relu Fen