Bucureşteanul s-a născut cu circul în sânge pentru că provine dintr-o renumită famile de arişti ai arenei. Este unul dintre cei mai talentaţi acrobaţi români şi, la doar 23 de ani, este patron de circ.
Poate că mulţi dintre dumneavoastră l-au admirat deja pe Orlando, acolo sus, aprope de cupolă, într-un inedit număr aerian, plutind legat de câteva eşarfe albaste, într-o memorabilă coregrafie romantică, ori deasupra unei sumedenii de cilindri suprapuşi, într-un exerciţiu de acrobaţie şi echilibristică ce ţine în tensiune fiecare spectator în parte.
Familie de „circari“
Două numere fascinante, despre care cei mici şi cei mari vorbesc doar la superlativ şi în spatele cărora se ascund ani de muncă şi dăruire. Orlando, un tânăr de 23 de ani din Capitală, pe cât de talentat, pe atât de simpatic, a moştenit talentul artistic din familie. Străbunicul din partea mamei a fost acrobat. Bunicul şi bunica au fost şi ei artişti de circ şi au făcut, la rândul lor, impresionante demonstraţii de acrobaţie. Păriţii lui Orlando, de asemenea, şi-au petrecut viaţa în arena Circului Globus.
„Sunt, practic, a patra generaţie de artişti de circ din familie. Mi-am însoţit părinţii, artişti ai Circului Globus din Bucureşti, de la câţiva anişori. Îi urmăream la antrenamente, îi urmăream la spectacole şi de fiecare dată mă impresionau. Mi s-a părut ceva măreţ, şi mi-am dorit de mic să le moştenesc talentul. Prima tentativă în acest sens am avut-o la vârsta de 5-6 ani, când am încercat câteva jonglerii cu mingile, însă serios de treabă m-am apucat pe la 7 ani, iar cinci ani mai târziu am avut primul spectacol“, povesteşte Orlando.
Tânărul a lucrat timp de 10 ani la Circul Globus, perioadă în care a plecat în diverse turnee în străinătate, cucerind publicul din Spania, Italia, Anglia , Germania , Elveţia, Suedia şi Norvegia.
Circul Or