John Higgins a câştigat luni seara, la Londra, al patrulea titlumondial din carieră, după ce l-a învins în finală pe Judd Trump cu18-15. În urmă cu un an, scoţianul a fost suspendat şase lunipentru că a plănuit trucarea unor meciuri pentru pariuri!
"N-am mai întâlnit în toată cariera mea un jucător atât detânăr, care să evolueze atât de bine. A fost mai bun camine", au fost cuvintele lui John Higgins, după cescoţianul a devenit, pentru a patra oară, campion mondial. Elogiilei-au fost adresate lui Judd Trump, adversarul său din finală, carela numai 21 de ani a fost senzaţia turneului, el eliminându-l înprimul tur chiar pe deţinătorul trofeului, Neil Robertson. Uşurareacare se putea citi pe faţa lui Higgins nu avea însă legătură doarcu partida propriu-zisă. Victoria asupra lui Trump l-a ajutat pescoţian să atingă încă două obiective! În primul rând, şi-a spălatcât de cât imaginea după scandalul de anul trecut, când a fostfilmat în timp ce punea la punct, alături de un ziarist de la Newsof The World care a pretins că face parte din mafia pariurilor,detaliile trucării unor meciuri în schimbul unor sume consistentede bani. Apoi, Higgins a dorit foarte mult să devină campionmondial pentru a-i putea dedica succesul tatălui său, care a muritcu numai două luni înaintea începerii Campionatului Mondial.
"Nu potsă cred cât noroc are!"
Pe lângă adversarii întâlniţi, Higgins a fost nevoit să treacă şipeste ostilitatea publicului de la Crucible. În semifinala cu MarkWilliams (scor 17-14), un spectator l-a înjurat pe scoţian chiarcând acesta îşi pregătea o lovitură. "Rebelul" a fost scos dinsală, iar explicaţia sa ulterioară a fost pe cât de simplă, pe atâtde şocantă: "N-am nimic cu el, dar nu pot să cred cât norocare!". Incidentul l-a amuzat atât de tare pe MarkWilliams, încât pe acesta l-a pufnit râsul de mai multe ori până lafinal, în timp ce