Sute de refugiaţi loviţi de sărăcie se îneacă în Marea Mediterană, în timp ce mai multe state membre din Uniunea Europeană emit permise de reşedinţă chinezilor, arabilor şi ruşilor bogaţi. Oricine care poate plăti preţul cerut este binevenit, anunţă un reportaj al publicaţiei Der Spiegel.
Când obloanele se ridică în biroul de imigrare din Letonia la 8 dimineaţa, aceştia sunt în aşteptare: ruşi, kazahi şi chinezi înstăriţi, însoţiţi de interpreţi şi de consilierii lor cu contractele de vânzare în mână. Unii au fost deţinătorii unei proprietăţi în Letonia pentru doar câteva ore, mulţi sunt în capitala Riga pentru prima dată, iar cei mai mulţi pur şi simplu în tranzit. Şi toţi vor doar un singur lucru de la birou: permisul de şedere. Biletul pentru Europa Centrală.
Programul permiselor de rezidenţă atrage mii de străini în Letonia. Aproape niciunul dintre ei nu va ajunge să trăiască aici. Dar oricine cumpără proprietăţi letone în valoare de minim 71.000 de euro în provincie sau 140.000 de euro în marile oraşe, precum Riga, primeşte un permis de rezidenţă pentru cinci ani.
Şi asta înseamnă acces neîngrădit la zona fără graniţe din Schengen, din care fac parte 25 de state membre ale UE. Guvernul leton a introdus acest program pentru a salva piaţa imobiliară din ţară. Iar acum este imitat şi de alte state din Europa.
Bani în schimbul unei vize Schengen- guvernele din Grecia, Spania şi Ungaria folosesc aceeaşi ofertă pentru a încerca să atragă noi investitori din jurul lumii. Acest model subminează legile stricte ale Uniunii Europene cu privire la azil şi imigraţie. Tragedia de la Lampedusa, unde aproximativ 150 de africani s-au înecat săptămâna trecută când barca lor a luat foc şi s-a scufundat, demonstrează cât de îndoielnică este toata politica imigraţiei.
Modelul leton, salvarea statele afectate de criza euro
Fortăreaţa numită Europa