Se spune că unele dintre ele au supravieţuit până în zilele noastre. Este vorba despre plantele pe care le foloseau dacii pentru a trata diverse boli. Câţiva dintre specialişti le numesc “plantele magice ale taumaturgilor daci”.
Tot specialiştii în domeniu sunt cei care spun că multe dintre indicaţiile cunoscute de daci sunt “în concordanţă cu ceea ce ştim astăzi despre compoziţia chimică a plantelor şi cu întrebuinţarea lor în medicina populară sau ştiinţifică”.
Date interesante
Se pare că medicii vestiţi ai Antichităţii ştiau care sunt plantele de leac folosite de daci şi, unii dintre ei, chiar au consemnat numele dacice ale unora dintre acestea, precum şi întrebuinţările lor . Cei care “au vorbit” despre plantele de leac ale dacilor sunt Dioscoride şi Pseudo-Apuleius. Mai aproape de zilele noastre, în cartea “Medicina în Dacia” a istoricului clujean Ioan Horatiu Crişan apar date interesante în ceea ce priveşte “metodele naturiste” de vindecare ale dacilor.
Una dintre plantele miraculoase este Aniarsexe (Onobrychis viciaefolia Scop., Iarba săracă, Sparceta, Baltarina). Despre care se notează că băută cu vin este bună în retenţia de urină, iar ca alifie, amestecată cu untdelemn, este sudorifică. Se pare că nu se cunoaşte utilizarea ei, nici în medicina ştiinţifică şi nici în cea populară.
Boudathla (Anchusa officinalis L., Limba boului) la fel pusă în vin, pare să fie binefacătoare. Medicina ştiinţifică a constatat că planta are proprietăţi emoliente, sudorifice şi diuretice. Este recomandată contra guturaiului, bronşitei, iritaţiilor rinichilor şi retenţiei urinare. Pentru a uşura transpiraţia se foloseşte sub forma de infuzie sau decoct în bolile infecţioase, ca rujeola ori scarlatina. Medicina populară n-o întrebuinţează.
În terapeutica populară
Cinouboila (Bryonia alba L., Tigva de pământ) este o altă plantă
