Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Natura surprinde din nou: dinozaurul cu 15 coarne

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 25 septembrie 2010 ·

Cel mai „încornorat” dinozaur descoperit până acum avea un craniu uriaş, de doi metri lungime, împodobit cu nu mai puţin de 15 coarne. Sursa: Jurnalul Plos One / www.plosone.org

Fosile ale animalului cu bizara înfăţişare au fost găsite de paleontologi în sudul statului Utah, din Statele Unite, într-o zonă deşertică. Analizându-le, cercetătorii au ajuns la concluzia că au descoperit o nouă specie, necunoscută până acum lumii ştiinţifice.

„Din ce ştim până acum, cu atât de multe coarne bine dezvoltate pe cap, el este dinozaurul cu cel mai decorat craniu descoperit până acum”, a declarat pentru The Guardian Scott Sampson de la Muzeul de Istorie Naturală din Utah, cel care a condus echipa de cercetători.

Botezat Kosmoceratops, dinozaurul erbivor avea un corn deasupra nasului, două deasupra ochilor, câte unul de-o parte şi de alta a craniului (în dreptul fălcilor) şi zece pe marginea crestei osoase de deasupra capului.

„Aceste animale sunt, în principiu, nişte rinoceri supradimensionaţi cu mult mai multe coarne pe cap. Aveau capete uriaşe faţă de dimensiunile corpului”, a spus Sampson. "Kosmoceratops este unul dintre cele mai fascinante animale cunoscute”, a continuat cercetătorul, al cărui studiu a fost publicat în jurnalul de ştiinţă PlosOne.

Deşi craniul său era lung de doi metri, de la bot până la vârful cozii Kosmoceratops măsura numai cinci metri, iar greutatea sa era de aproximativ două tone şi jumătate.

Podoabe pentru sexul opus

Însă, în ciuda unei înfăţişări înspăimântătoare, ei nu îşi foloseau coarnele pentru a se lupta sau pentru a se apăra de prădători: „Cele mai multe dintre aceste achiziţii bizare ar fi fost arme slabe pentru a goni prădătorii”, arată Sampson, potrivit BBC. Astfel, cel mai probabil, coarnele erau folosite pentru a-i atrage pe membrii de sex opus şi pentru a-i intimida pe adversari.

„Credem că aceste co

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 39 minute
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 23 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 52 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 56 minute
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 2 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum o ora
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Un poliţist a fost găsit mort, într-o benzinărie din Focşani! Avea 43 de ani

Cancan acum 39 minute
Scene șocante într-o benzinărie din Focșani! Un polițist de penitenciar a fost găsit fără suflare. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu bărbatul în vârstă de 43 de ani? Descoperire macabră într-o benzinărie din Focșani. Oamenii legii au fost alertați în da

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 21 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Alexandru Rafila: Vreau să găsim o soluţie legislativă care să permită şi o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că vrea să găsească împreună cu colegii lui o soluţie legislativă care să permită o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers, el

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum o ora
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

10°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°