Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Candidaţii USL pentru Consiliul Local Slatina: o treime au fost impuşi de fostul primar pedelist Vâlcov

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 mai 2012 ·

Mai bine de o treime din numărul de candidaţi ai Uniunii Social-Liberale (USL) propuşi pentru Consiliul Local Slatina au intrat în PSD în ultima lună, adică în acelaşi timp cu Darius Vâlcov, fostul primar al urbei şi ex-preşedinte al PDL Olt până la data de 27 martie a.c. Restul locurilor disponibile de pe lista albă pentru „Parlamentul” Slatinei au fost împărţite între PSD, PNL şi PC.

Plecarea din PDL a lui Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei între iunie 2004 – martie 2012, la PSD, nu a avut loc fără urmări. O bună parte dintre membrii „partidului portocaliu” au părăsit tabăra unde au stat liniştiţi pe funcţii ani de zile înainte de alegeri în acelaşi timp cu Vâlcov şi, acum, o parte dintre ei au fost impuşi de acesta chiar pe lista de consilieri locali comună a USL.

Astfel, pesedişti cu ştate vechi în partid s-au văzut daţi la o parte pentru a face loc pe lista pentru C.L. numelor noi propuse de fostul edil, acum „candidat-locomotivă” pentru Primăria Slatina din partea PSD (respectiv alianţa USL, n.a.), partid pe care - până la „înfiere” - îl ponegrea ori de câte ori avea ocazia. Din rândul persoanelor impuse de Vâlcov se numără fie foşti membri de partid care i-au stat alături în PDL, precum Lucian Şuşală (fost şofer personal al edilului, propulsat ulterior pentru şefia uneia din firmele extrem de profitabile din subordinea municipalităţii Consloc Imobiliare SRL, n.a.), Florin Obretin, Gigi Ernest Vâlceleanu, sau „simpatizanţi”, cum ar fi: Aurelia Tănase (director adjunct Liceul cu Program Sportiv Slatina), Minel Prina (administrator public Primăria Slatina), Virgil Bădescu, Ion Vătrai, Ilie Hău ş.a.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

În ordinea în care au fost trecuţi pe listă, candidaţii U.S.L. pentru Consiliul Local Slatina sunt următorii: 1. Vâlcov Darius Bogdan, 2. Prina Minel Florin, 3. Petre Gheorghe Ginel, 4.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 2 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Horoscop pentru joi, 25 aprilie 2024. Tendința zilei este de refugiu in problemele celorlalți pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 45 minute
Berbec Sunt momente favorabile achitarii datoriilor de orice fel. Verifica-ti situatia bugetului de venituri si cheltuieli. Se pare ca, deocamdata, dispui de putini bani, insa lectia acestei perioade este gasirea echilibrului intre laturile materi

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum o ora
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 9 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 12 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 10 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 9 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 11 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum o ora
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

5°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°