Un grup de 28 de olimpici internaţionali au adresat, luni, o scrisoare deschisă premierului şi ministrului Educaţiei, în care îşi exprimă dezamăgirea pentru că nu s-au găsit soluţii pentru a le fi răsplătită performanţa din 2010-2011, deşi li s-ar fi promis acest lucru.
"Suntem un grup de foşti şi actuali olimpici internaţionali, dezamăgiţi de lipsa de respect pentru performanţa în educaţie. Este imposibil ca după aproape un an şi jumătate să nu primim niciun semn de recunoştinţă pentru lobby-ul adus României la olimpiadele internaţionale la care am participat în anul 2010-2011. Pe cât de mândri am fost că am reprezentat cu success România la nivel mondial, pe atât de mâhniţi suntem de lipsa de reacţie a Ministerului Educaţiei şi a Guvernului României în ceea ce priveşte recunoaşterea meritelor noastre şi ale profesorilor noştri. În ultimii ani, România s-a clasat printre cele mai puternice ţări europene ca urmare a rezultatelor oţinute de noi şi de colegii noştri la numeroasele olimpiade la care am participat", se arată într-un comunicat al olimpicilor.
În scrisoare se reaminteşte că, "fără o motivaţie clară, în anul şcolar 2010-2011, Ministerul Educaţiei nu a mai organizat Festivitatea de Premiere a Olimpicilor Internaţionali, o tradiţie începută în anul 1990".
"Până în 2010, această premiere a avut loc în fiecare an la sfârşit de noiembrie-început de decembrie. Anul trecut, însă, după ce a fost amânată până în luna iulie, în momentul în care unii dintre noi erau deja în tren în drum spre festivitate, am fost anunţaţi ca totul se amână pe termen nedefinit", se arată în scrisoarea deschisă către premier şi ministrul Educaţiei.
În acelaşi document, olimpicii spun că ministrul Educaţiei şi premierul le-au promis că vor găsi o soluţie. "Au trecut însă patru luni de atunci, multe telefoane date pentru a verifica situaţia premiilor şi multe d