Ştiaţi că pe la jumătatea lunii mai a fost Papa în România? Bun, n-a fost chiar Papa, dar nivelul întâlnirilor pe care George Friedman le-a avut în marja conferinţei pe care a ţinut-o recent la Bucureşti îl descriu drept un asemenea personaj.

Profundul şi spumosul analist – dispus să pună în discuţie idei sacrosancte aici, precum pericolele aderării la euro sau (in)utilitatea scutului american vs. cooperarea cu ruşii – a venit doar pentru o conferinţă, la invitaţia unui grup de afaceri, inclusiv afaceri media. N-a venit în vreo vizită oficială de documentare sau altceva de felul acesta. Cu tot caracterul privat al vizitei, conform multiplelor rapoarte de presă (chiar şi tabloidul Click! a menţionat descinderea!), toată lumea bună a ţinut să-l întâlnească – parcă pentru a-şi binecuvânta propriile gânduri. A discutat, preţ de jumătăţi de oră, cu preşedintele ţării, cu premierul, cu guvernatorul BNR, cu şefii serviciilor şamd.

Această ediţie FP aruncă o lumină crudă asupra climaxului de politică internaţională petrecut recent la Bucureşti. Cu toată reala sa putere, de analiză şi de influenţă, şeful Stratfor – ‘agenţie de analize şi previziuni strategice în domeniul politic, economic şi militar’, considerată de chibiţi, amici sau inamici, drept „CIA privată” sau „CIA din umbră” – nu se află pe „Lista FP a celor 500 de oameni care chiar conduc lumea”. Ar fi fost şi asta o bună justificare pentru rafala de „speed dating” pe care autorul volumului „Următorii 100 de ani” a avut-o, în doar trei zile, cu cei mai puternici, nu-i aşa, lideri români – puternici, desigur, dar neaflaţi, nici ei, pe Harta FP a Puterii, pe care se află, totuşi, preşedinţi, premieri, miniştri de Externe şi de Finanţe, şefi de bănci centrale şi de servicii de informaţii, chiar şi redactori-şefi ai unor cotidiane influente global.

Aşa, înghesuiala de lideri locali la uşa dlui Friedman