Luna trecută, 22 de tineri halterofili sud-coreeni au mers la Pyongyang, în Coreea comunistă, pentru o întrecere inter-cluburi. Cu această ocazie, vecinii lor din nord le-au aplaudat imnul, aşa că presa s-a grăbit să vorbească despre o posibilă ”diplomaţie a halterofiliei”, cu trimitere la un episod de acum patru decenii, cunoscut sub numele de „diplomaţia ping-pongului”. Reamintesc că, în 1971, echipa de tenis de masă a Statelor Unite s-a dus în China, pentru un meci cu sportivii din ţara comunistă. Iniţiativa sportivă a fost percepută ca debutul unei ere de destindere în relaţiile diplomatice americano-chineze, fiindcă a anticipat întâlnirea istorică a preşedintelui Nixon cu Mao la Beijing, un an mai târziu. Coreea de Nord e departe de o asemenea ameliorare a relaţiei cu SUA. Deocamdată, ea primeşte în vizită doar sportivi. Cel mai cunoscut e fostul mare baschetbalist Dennis Rodman. Acesta a fost de două ori la Pyongyang, unde l-a întâlnit pe Kim Jong-un, iar de curând a anunţat că va antrena echipa naţională nord-coeeană de baschet, care vrea să participe la Jocurile Olimpice din 2016. Presa americană i-a reproşat că nu i-a cerut prietenului său dictator eliberarea lui Kenneth Bae, un american de origine sud-coreeană condamnat, în aprilie 2013, la 15 ani de muncă silnică de un tribunal comunist. Rodman a declarat că nu e treaba lui să vorbească despre deţinuţii politici, ci a lui Barack Obama. Nu vom avea de-a face, deci, cu o "diplomaţie a baschetului". Rodman e doar o filă din istoria pasiunii nord-coreene pentru Liga nord-americană de baschet: într-adevăr, dacă tatăl actualului lider a primit de la Madeleine Albright o minge cu autograful lui Michael Jordan, Kim Jong-un are deja parte de un amic gata să declare „I love him. The guy’s really awesome”. Diplomaţia prin sport(ivi) a fost o