Lăcomia și banii i-au orbit pe cei trei directori din RADET, acuzați de fapte de corupție. Ei au păstrat mita intactă, cu tot cu plicul primit. DNA acuză că funcționarii munceau doar pentru „comisioane” grase
Detalii inedite în dosarul în care trei şefi ai Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET) sunt arestaţi pentru luare de mită. Directorul general al RADET, Ion Voicu (57 de ani), directorul economic Dan Mavrodin (45 de ani) şi directorul de exploatare şi mentenanţă Ovidiu-Daniel Gărduş (47 de ani) erau interesaţi doar de „comisioanele” pe care le puteau smulge de la oamenii de afaceri care încheiau contracte cu instituţia.
Procurorii au montat microfoane în birourile RADET şi au observat cum reacţionau directorii. „Să nu fugi la WC, că acesta nu mai stă mult,” îi transmitea Ion Voicu lui Dan Mavrodin. „Bine, să trăiţi,” raporta directorul economic. „Dacă vine unul de la Logstor, să-l bagi încoace”, striga Mavrodin către secretara sa. Procurorii DNA susţin că Voicu şi Mavrodin i-au cerut reprezentantului Logstor suma de 600.000 de lei, reprezentând 10% din suma pe care RADET urma să o plătească pentru furnizarea materialelor. În final, comisionul a fost scăzut la 4%.
Banii de sub saltea
Asocierea Erbaşu-Construcţii- Logstor câştigase un contract cu RADET, de furnizare de ţeavă şi fitinguri PEX. Cei doi directori au primit şpaga, 150.000 de lei, în trei tranşe. Acasă la şefii RADET, băgaţi în plicuri diferite, s-au descoperit şi banii. La Voicu, sumele de 131.200 de lei, 18.335 de euro, 6.460 de dolari şi 80 de lire sterline, iar la Mavrodin -sumele de 10.750 de lei, 12.500 de lei şi 22.600 de lei. La Voicu în maşină, procurorii au avut altă supriză, au găsit chiar plicul cu inscripţia „Voicu + Mavrodin”.
„Să nu-mi scrie numele”
Într-un alt contract al RADET, cu Wilo România, Gărduş a condiţionat continuarea c