Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Paul Dobre, la un pas de a fi ministru în 2012, după ce Băsescu a refuzat numirea sa în 2006

Publicat in Adevarul, marți 1 mai 2012 ·

Liberalul Victor Paul Dobre, în vârstă de 60 de ani, este la un pas de a ajunge ministru în Cabinetul Ponta, fiind nominalizat pentru portofoliul Administraţiei, după ce, în martie 2006, a fost nominalizat ca ministru pentru relaţia cu Parlamentul, dar preşedintele Băsescu a refuzat numirea.

La acea dată, Victor Paul Dobre era secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, iar Traian Băsescu a considerat că este mai util în acest post, având în vedere experienţa acumulată de Dobre la inundaţiile din anul 2005, informează Mediafax.

Citeşte şi:

Suprize în Cabinetul Ponta! Lista completă a propunerilor premierului desemnat

Victor Paul Dobre s-a născut în 11 februarie 1952, în municipiul Galaţi. A absolvit Facultatea de Mecanică, Institutul Politehnic Galaţi (1997). În 1998 a absolvit cursurile Şcolii Superioare de Administraţie Publică din Roma.

După absolvirea facultăţii, a lucrat ca inginer la Şantierul Naval Galaţi şi la Centrala Industrială Navală Galaţi (1977-1985), apoi şef al Serviciului Tehnic la Centrala Industrială Navală din Galaţi (1985-1990) şi secretar general la Camera de Comerţ şi Industrie din Galaţi (1990-1996).

A intrat în politică în anul 1991, înscriindu-se în Partidul Naţional Liberal. A îndeplinit o serie de funcţii în cadrul Organizaţiei Municipale PNL Galaţi, al cărei preşedinte a fost în perioada 1994-1998. Începând din anul 1998 este preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNL Galaţi, iar din anul 2006 este vicepreşedinte PNL la nivel naţional.

În perioada 1996-2000, Victor Paul Dobre a fost prefect al judeţului Galaţi.

În legislatura 2000-2004, a fost deputat ales pe listele PNL. A demisionat din Parlament în 12 iulie 2004, pentru a fi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi (iulie 2004 - ianuarie 2005).

Între anii 2005 şi 2008, Victor Paul Dobre a fost secretar de stat pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 31 minute
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 7 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum o ora
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3

News.ro acum 59 minute
Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3, şi un generator de imagini care actualizează imaginile în timp real, la solicitarea utilizatorilor, în timp ce se grăbeşte să ajungă din urmă li

Prognoza meteo 19 aprilie. Unde va fi cel mai cald și unde va mai ploua

Adevarul acum 30 minute
Meteorologii anunță că vineri, 19 aprilie, temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 8 grade, uşor mai scăzute în zonele depresionare, dar mai ridicate pe litoral.

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 8 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 48 minute
Berbec O zi in care va trebui sa te ocupi de treburile marunte si de rutina, atat la serviciu, cat si acasa. Bazeaza-te mai mult pe tine, pentru ca toti ceilalti au alte treburi. Neplaceri pot aparea numai de la faptul ca iti doresti cu ardoare sa

Rusia ar putea fi pregătită să atace NATO în 5-8 ani, afirmă comandantul armatei germane

News.ro acum 6 ore
Rusia ar putea fi pregătită din punct de vedere militar să atace ţările NATO în decurs de 5 până la 8 ani, dacă va alege să facă acest lucru, după ce îşi va reconstrui forţele afectate de impactul războiului din Ucraina, a declarat cel mai înalt ofi

Reuters: Moscova se teme de spionaj şi limitează drastic deplasările oficialilor în străinătate

HotNews acum 3 ore
Rusia face tot mai dificilă deplasarea în străinătate pentru unii oficiali, din cauza temerilor că puterile străine ar putea încerca să obţină acces la secrete de stat într-un moment în care se desfăşoară cea mai gravă criză a relaţiilor cu Occident

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 9 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°