Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de angajaţi ai Poştei au pichetat Prefecturile, unii dintre ei cu cagule şi măşti pe feţe

Publicat in Mediafax, joi 28 februarie 2013 ·

Zeci de angajaţi ai Poştei au pichetat, joi, sediile unor Prefecturi din ţară în semn de protest faţă de reducerile de personal, salariile mici şi condiţiile grele de lucru, unii dintre ei purtând pancarte, dar şi cagule şi măşti pe feţe, aşa cum anunţaseră liderii sindicali la nivel naţional.

Astfel, peste o sută de angajaţi ai Poştei Cluj au pichetat, joi, Prefectura Cluj, cu cagule şi măşti pe feţe, în semn de protest faţă de măsurile conducerii Companiei Naţionale Poşta Română de desfiinţare a unor subunităţi poştale din mediul rural şi de disponibilizare de personal, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Protestatarii s-au adunat, joi, în faţa Prefecturii Cluj, purtând cagule şi măşti pe feţe, şi având asupra lor pancarte pe care scrie "Locuri de muncă sigure", "Condiţii de muncă decente", "Nu proiectului de restructurare al CNPR făcut în staţia de metrou", "Goarna e un brand de ţară, nu lăsaţi Poşta să piară".

Participanţii la protest au scandat lozinci de genul: "Hoţii" şi "Mincinoşii".

Liderul sindicatului Poşta Cluj, Carol Şinka, a declarat că angajaţii sunt nemulţumiţi de managementul conducerii CNPR.

"De ce purtăm cagule? Nu de frică, ci de revoltă şi scârbă faţă de bolşevismul conducerii CNPR care încearcă să îngrădească dreptul la proteste al angajaţilor. Suntem nemulţumiţi de managementul conducerii companiei care vrea să desfiinţeze subunităţi poştale din mediul rural şi să disponibilizeze personal. Aceasta în condiţiile în care directorul CNPR, Ion Smeianu, şi-a bugetat un salariu lunar de 7.500 de euro", a spus Şinka.

O delegaţie a protestatarilor a înmânat un memoriu prefectului judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan.

Protestul de la Cluj a fost autorizat să se desfăşoare între orele 9.00 şi 10.00.

Aproximativ 20 de poştaşi au pichetat, joi, sediul Prefecturii Sibiu, fără a purta cagule pe faţă, aşa cu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candidai: Cinstit, da

News.ro acum 13 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace

Adevarul acum 49 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 4 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum o ora
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 3 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, afirmă ministrul apărării

HotNews acum o ora
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al apărării, Atanas Zaprianov. El a explicat că majoritatea ţărilor care au achiziţionat avioane F-16 continuă să folosească şi MiG-29. Mig-29 Fulcrum

NATO promite sisteme suplimentare de apărare pentru Ucraina

Mediafax acum 32 minute
Aliaţii NATO au convenit vineri să furnizeze Kievului sisteme suplimentare de apărare antiaeriană, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg. Declaraţia secretarului general al NATO vine după o reuniune specială a miniştrilor aliaţi ai apărării cu pre

Cortegiu funerar din Mureș, fugărit de un URS venit din pădure. Nu e prima dată când animalul sălbatic dă târcoale zonei respective

Gandul acum o ora
Oamenii care participau la o înmormântare, în județul Mureş, au fost fugăriți de un urs venit din pădure. „Ultima dată a venit şi mai aproape, atunci chiar am crezut că intră peste noi”, spune un localnic. Acum, în drumul spre cimitir, un urs a ieşi

Vremea

București
acum

14°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°