SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
Nu poţi să circuli cu destinul agăţat de el ca de scara tramvaiului, cănd 41 e indesat de lume cum dă să plesneacsă ardeiul umplut.
SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
Nu poţi să circuli cu destinul agăţat de el ca de scara tramvaiului, cănd 41 e indesat de lume cum dă să plesneacsă ardeiul umplut. Destinul te inşfacă, el te duce unde ii e lui dorinţa, nu opreşte la staţie să te dai jos, dacă nu-ţi convine cum iţi merge soarta, destinul inchide uşile şi te duce la ultima gară stabilită nu in mersul trenurilor sau al RATB-ului, şi ultima gară e trecută acolo cu cerneală puternică in dosarul care ţi-e hărăzit in serviciile de proiectare ale Cerurilor.
Uneori, trenul destinului merge falnic, duduie locomotiva vănjos, mai căntă la gheretele acarilor şi fanfară, dar ultima gară e ridicolă, puchinoasă, cu peroane pătate de scuipatul pe jos şi de chiştoacele aruncate de tembeli. Unor mari personalităţi, măreţe in viaţă prin opere ieşite din comun, ivite din harul lor, le-a rezervat destinul morţi jalnice, finaluri sunănd dezacordat faţă de viaţa purtată in triumf. Ce altfel poţi să spui despre sfărşitul stupid al unui uriaş romanicer precum Marin Preda? Să mori inecat in propria vomă, cănd o bucată de omletă ţi-a blocat traheea, e trist şi dezamăgitor.
Marin Preda a fost cel mai inspirat dezvăluitor al satului romănesc recent, el a făcut "RMN-ul" Moromeţilor, care insemnau distribuţia din isteaţa viaţă a satului romănesc frămăntat de o istorie tulbure. A fost cel care a avut temeritatea să-l infrunte pe Ceauşescu şi să-l ameninţe că el, Marin Preda, se sinucide dacă se readuce realismul socialist in literatură, după moda chinezească.
A strălucit şi totuşi, mon cher, cel mai iubit dintre pămăntenii condeiului a fost batjocorit in destin de nişte ouă prăjite. Ciudat a murit şi un stăp
