Antrenorul dinamovist Mircea Rednic susţine că a avut o discuţie cu preşedintele executiv al clubului, Cristian Borcea, în urma căruia scandalul provocat de declaraţiile lui Adrian Porumboiu a fost stins. Sursa: AgerpresSursa: Mediafax Foto
1 /.
La Dinamo este din nou stare de război, după ce antrenorul Mircea Rednic i-a desfiinţat pe conducătorii „roş-albilor“ sâmbă tă seară, după meciul câştigat de „roş-albi“ cu 1-0 în faţa Universităţii Craiova. Nervos că arbitrul i-a eliminat doi fotbalişti, „Puriul“ i-a catalogat pe şefii dinamovişti drept „nişte proşti care trag din trabucuri şi scot rotocoale de fum“ într-o discuţie cu Adrian Porumboiu, patronul de la FC Vaslui.
În replică, acţionarul dinamovist Cristi Borcea i-a reamintit ieri lui Rednic că i se spune „Perversul“ şi „Strâmbul“. Zicala „unde dai şi unde crapă“ se potriveşte perfect evenimentelor petrecute sâmbătă noapte, după meciul dinamoviştilor cu oltenii. De la încercarea de a demonstra o posibilă conspiraţ ie împotriva lui Dinamo, Rednic a ajuns la un scandal cu conducătorii din „Groapă“!
Meciul a fost stricat de deciziile hilare ale arbitrului Mugurel Drăgă- nescu, care l-a eliminat gratuit pe brazilianul Julio Cesar, de la Dinamo, dar l-a cruţat de această pedeapsă pe Bogdan Lobonţ. Mircea Rednic a acuzat că în spatele acestui arbitraj a stat Adrian Porumboiu, patronul formaţiei FC Vaslui. Dinamo va juca etapa viitoare în deplasare, cu echipa moldoveană, iar „Puriul“ a bănuit că Julio Cesar şi Adrian Ropotan au fost eliminaţi pentru a nu juca în partida următoare. Rednic a susţinut că arbitrul Mugurel Drăgănescu este un „om de casă“ la Vaslui şi că a făcut aceste greşeli la comanda lui Porumboiu.
Porumboiu: „Nu mi-amschimbat orientarea sexuală“
Ce a urmat seamănă cu un scenariu tragi-comic. Povesteşte Adrian Porumboiu: „Rednic mi-a dat