Congresul PSD a condamnat condamnarea comunismului cu aproape două săptămâni înainte de şedinţa Parlamentului din 18 decembrie 2006.
Câţiva membri marcanţi, delegaţi la acel congres, mi-au povestit că totul a fost un aranjament între Mircea Geoană şi Ion Iliescu. În schimbul acestei recuzări unanime a unui document încă nepublicat şi inaccesibil, deci a unui gest politic fără niciun temei ştiinţific real, Iliescu i-a oferit lui Geoană sprijin la alegerea preşedintelui PSD contra lui Sorin Oprescu. Un troc cât se poate de banal în care principiile nu au contat câtuşi de puţin.
Iliescu nu a participat la şedinţa camerelor reunite ale Parlamentului când Preşedintele Băsescu a rostit discursul de condamnare de regimului comunist drept ilegitim şi criminal. Nici Geoană care îmi promisese nu numai că vine, dar că-i aduce şi pe invitaţii de la conferinţa Institutului Aspen care se ţinea atunci la Bucureşti (eu aveam o lucrare pregătită pentru acea conferinţă, dar nu s-a mai pus problema să o prezint după circul din Parlament). Cred că era acolo Adrian Severin, în mod cert Alin Teodorescu.
În seara de 28 decembrie am participat, prin telefon, la o emisiune a lui Robert Turcescu. Ţin minte că am fost extrem de dur cu Cristian Diaconescu. I-am spus că este o ruşine ca un partid ce-şi zice social-democrat a boicotat un eveniment solemn în care a fost omagiată memoria martirilor social-democraţi ucişi, alături de liberali şi ţărănişti, în temniţele comuniste. Cred că dl. Diaconescu mi-a dat dreptate, a tăcut politicos şi probabil jenat.
L-am revăzut pe Ion Iliescu în august, cred, 2004, când a venit la Washington la înmormântarea lui Ronald Reagan. I-am dăruit atunci cartea lui Aleksandr Iakovlev „A Century of Violence in Soviet Russia”. Iakovlev a fost un comunist, un perestroikist, un reformist care a rupt radical cu sistemul şi a devenit un anticomunist