Un bărbat de 47 de ani, din judeţul Ialomiţa, a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost muşcat de o viperă. Bărbatul ţinea şarpele în propria gospodărie, într-o crescătorie deţinută ilegal.
Omul le-a povestit medicilor că vroia să-şi hrănească şerpii veninoşi, moment în care una dintre vipere l-a muşcat de mână. Pe moment nu a luat în seamă ceea ce i s-a întâmplat şi a continuat să-şi facă de lucru în crescătoria sa de şerpi veninoşi. Câteva ore mai târziu, membrul de care a fost muşcat a început să se învineţească, iar stare de sănătate a bărbatului să se înrăutăţească.
Panicat, el a sunat 112, iar ambulanţa l-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia. După ce a primit îngrijiri medicale în cadrul Unităţii Primiri Urgenţe a unităţii spitaliceşti, el a fost transferat la un spital din Capitală. „Mâna începuse să i se necrozeze, din cauza faptului că nu a venit în timp util l-a spital. S-ar putea să rămână fără braţ” au declarat specialiştii UPU Slobozia.
Cât despre crescătoria de şerpi pe care o avea în curte, s-ar părea că aceasta este ilegală, întrucât bărbatul nu avea autorizaţie de funcţionare din partea Direcţiei Sanitar – Veterinare Ialomiţa. Mai mult, bărbatul muşcat de viperă le-a declarat medicilor şi faptul că nu deţinea ser antiviperin, antidotul administrat în momentul în care corpul uman intră în contact cu veninul viperelor.